Partenerii de la #bizsmscamp
La #bizsmscamp găsești oameni. Și găsești bloggeri-oameni care sparg o teorie, o paradigmă. Aceasta spune:
Nu îl întreb nimic pentru că oricum nu-mi spune ceva relevant moca. Ce, vrea să învăț și eu și să-i iau pâinea de la gură?
Ei bine, nu e deloc așa. Bloggerii respectivi, cei cu ceva experiență, sunt oameni care mizează pe dezvoltarea mediului, a acestei lumi de life-business formată din bloguri. Competiția, dacă vrei să-i spui așa, este mai mult decât binevenită, doar e loc pentru toată lumea!
Ce am învățat eu din toată experiența asta este să îi văd pe cei ce știu mai multe decât mine, despre meseria de blogger, ca niște parteneri, ca niște prieteni. Prieteni care îmi vor răspunde fără dubiu la întrebări, dacă sunt relevante.
Pentru asta, blogosfera merită aplaudată.
O trecere în revistă a articolelor despre tabără găsiți la Manafu.
Cu bune, cu rele, SNSPA mi-a plăcut
Nicio facultate nu a fost sau va fi vreodată perfectă. Oamenii sunt diferiți, iar profesorii sunt oameni. Unii se adaptează la cerințele noilor generații, iar alții nu. Și asta este ok. Dar când ai ocazia prin anul II de facultate să îți testezi creativitatea cu idei de printuri si spoturi pentru o marcă de prezervative, știi că ai ajuns bine și îți zici că merită să ieși cu fruntea sus din instituție.
Iată câteva date din brieful Durex:
Primul ANIDOR Movie Nights
Luni am avut plăcerea de a avea alături la prima seară din cadrul ANIDOR Movie Nights bloggeri ce mi-s tare dragi. Cu mulți nu mă mai văzusem de ceva vreme, cu unii mă văd aproape zilnic, dar toți sunt oameni faini.
Pe lângă bufet și toate cele, înainte de film am încercat cu toții sortimentele Anidor și din câte am văzut, cel de mentă a făcut ravagii. Filmul pe care l-am vizionat (mai mult…)
Într-o lume perfectă, partea întâi
De ceva vreme îmi caut o slujbă. De fapt, cred că s-au implinit câteva luni. Prin primăvara anului trecut aveam vreo trei oferte de job, oferte de neratat pentru cineva în situația mea (aproape lincențiat și cu un nivel acceptabil de experiență). Însă licența, pe care o neglijasem până atunci, bătea la ușă și am decis să nu las lucrurile neterminate și să termin facultatea cum trebuie.
Chiar și așa, lipsa unui serviciu își făcea simțită influența asupra timpului meu liber și facultatea nu îmi ajungea. Așa că am început un curs de parașutism, cu patru antrenamente pe săptămână, curs pe care l-am terminat la sfârșitul verii cu vreo nouă lansări individuale la activ.
Pe la jumătatea toamnei, când am decis să revin din nou pe piața forței de muncă, mi-a fost jenă să mai întreb de ofertele ce le refuzasem cu jumătate de an în urmă. Și, deși știam că în aria asta totul funcționează pe networking și recomandări, mi-am spus că ar fi interesant să adopt varianta clasică, varianta CV-ului și a site-urilor de joburi. Încă nu eram foarte hotărât în ce direcție voi merge, dar știam că tot în PR trebuie să fie.
La vreo două săptămâni am primit oferta de a fi specialist PR pentru businessul unei corporații. Jobul era plătit bine, sediul la îndemână și tot ce rămăsese de făcut era să semnez contractul. Am refuzat slujba însă pentru că în același timp am primit șansa unui interviu pentru postul de Account într-o agenție mare de publicitate de la noi. Mi-am dat seama că ăsta este postul care mi se potrivește, pentru că munca de account te trece atât prin creație și strategie, cât și prin client service. Interviul a mers bine, dar niște amânări de partea angajatorului și o schimbare de situație datorată unei fuzionări între agenții au făcut ca oferta pe care o primisem să nu mai fie valabilă. Mă rog, asta după vreo lună jumătate de amânari.
Experiența aceasta, deși nu a decurs exact așa cum mi-am dorit, m-a făcut totuși să înțeleg ceva foarte fain. Mi-a demonstrat că nu trăim într-o lume perfectă în care totul merge ca pe roate și m-a făcut să îmi dau seama de drumul pe care vreau să îl urmez în cariera mea. Dacă doar șansa unui interviu pe un post ce-mi surâdea m-a făcut să renunț la o slujbă sigură, atunci acela este postul pe care trebuie să îl urmăresc. Și de câteva luni, chiar asta fac.
Mâine, însă, voi continua articolul cu alte concluzii pe care le-am tras din experiența căutării unui job.
Pe vremea când alții munceau
Eu îmi trăgeam moaca în poze pentru machetele Internetics. Asta se întâmpla prin 2009, în al nouălea an de festival. Mândru accounțel, tras printr-un inel și mulțumit de machete, am făcut cum am făcut și-au apărut în Top Gear, Financiarul, Săptămâna Financiară și pe vreo duzină de site-uri alte Intact Interactive.
Le postez acum și nu cândva mai potrivit (gen în preajma festivalului) pentru că îmi făceam un pic de ordine printre documente și tare m-am amuzat când am dat de ele. Poftim, amuzați-vă și dumneavoastră :)
Am câteva secunde de glorie și în filmulețul de prezentare al Intx 2010. De la 1:18 se întâmplă treaba:
