Într-o lume perfectă, partea întâi
De ceva vreme îmi caut o slujbă. De fapt, cred că s-au implinit câteva luni. Prin primăvara anului trecut aveam vreo trei oferte de job, oferte de neratat pentru cineva în situația mea (aproape lincențiat și cu un nivel acceptabil de experiență). Însă licența, pe care o neglijasem până atunci, bătea la ușă și am decis să nu las lucrurile neterminate și să termin facultatea cum trebuie.
Chiar și așa, lipsa unui serviciu își făcea simțită influența asupra timpului meu liber și facultatea nu îmi ajungea. Așa că am început un curs de parașutism, cu patru antrenamente pe săptămână, curs pe care l-am terminat la sfârșitul verii cu vreo nouă lansări individuale la activ.
Pe la jumătatea toamnei, când am decis să revin din nou pe piața forței de muncă, mi-a fost jenă să mai întreb de ofertele ce le refuzasem cu jumătate de an în urmă. Și, deși știam că în aria asta totul funcționează pe networking și recomandări, mi-am spus că ar fi interesant să adopt varianta clasică, varianta CV-ului și a site-urilor de joburi. Încă nu eram foarte hotărât în ce direcție voi merge, dar știam că tot în PR trebuie să fie.
La vreo două săptămâni am primit oferta de a fi specialist PR pentru businessul unei corporații. Jobul era plătit bine, sediul la îndemână și tot ce rămăsese de făcut era să semnez contractul. Am refuzat slujba însă pentru că în același timp am primit șansa unui interviu pentru postul de Account într-o agenție mare de publicitate de la noi. Mi-am dat seama că ăsta este postul care mi se potrivește, pentru că munca de account te trece atât prin creație și strategie, cât și prin client service. Interviul a mers bine, dar niște amânări de partea angajatorului și o schimbare de situație datorată unei fuzionări între agenții au făcut ca oferta pe care o primisem să nu mai fie valabilă. Mă rog, asta după vreo lună jumătate de amânari.
Experiența aceasta, deși nu a decurs exact așa cum mi-am dorit, m-a făcut totuși să înțeleg ceva foarte fain. Mi-a demonstrat că nu trăim într-o lume perfectă în care totul merge ca pe roate și m-a făcut să îmi dau seama de drumul pe care vreau să îl urmez în cariera mea. Dacă doar șansa unui interviu pe un post ce-mi surâdea m-a făcut să renunț la o slujbă sigură, atunci acela este postul pe care trebuie să îl urmăresc. Și de câteva luni, chiar asta fac.
Mâine, însă, voi continua articolul cu alte concluzii pe care le-am tras din experiența căutării unui job.
Pentru că este foarte probabil să îți schimbe viața
Scriu despre PRIME Romănia și de ce ar trebui să intri la noi în organizație. Am ținut, însă, să scriu postul acesta până aproape de deadline-ul aplicării pentru că nu eu trebuie să te conving să faci voluntariat. Trebuie să o ai în tine și să vrei mai mult, fără să te împingă nimeni de la spate. Aplicanți vor fi întotdeauna suficienți, voluntari nu.
Din nou, nu eu trebuie să te conving că voluntariatul este pentru tine. Argumente există mai multe decât ai nevoie: crești alături de oameni asemenea-ți, este o rampă de lansare profesională extraordinară, îți faci prieteni și afli că deși nu ești școlit în PR, chiar ți se potrivește, treci prin ani de experiențe și evenimente, ba cu bune, ba cu rele și ai unde să te întorci de fiecare dată.
Mie PRIME mi-a schimbat viața. Datorită lui am învățat care îmi sunt punctele forte și slăbiciunile, datorită lui mi-am făcut prieteni din aceia despre care se spune că sunt rari. Mulțumită PRIME am obținut prima slujbă… și a doua… probabil și a treia. Aici am învățat să conduc și să fiu condus, să mă țin de deadline-uri și să am tact. Aici am primit aproape tot ce nu îmi putea oferi facultatea.
Nu știu dacă în organizația noastră vei găsi același lucru ca mine, dar în PRIME sigur ai să găsești ceva, fie că este o pasiune, o competență, o limită sau un prieten. Iar dacă astăzi, până la ora 00:00, îți trimiți CV-ul și o scrisoare de intenție la recrutări @ primeromania . ro ai toate șansele să afli.
David Pripas,
Președinte PRIME România 2008-2009
O leapsa din aprilie
De ce as lucra in PR Cultural:
- In primul rand pentru sansa de a-i intalni pe cei din tagma aceasta. Trebuie sa fie minunat sa colaborezi cu oameni care tin la piept carti de vizita insemnate cu titluri adiacente culturii. Eu ii numesc oameni de arta, iar o zicala spune ca arta este un triumf peste haos.
- Pentru standardul ridicat pe care ti-l impui. N-ai sa poti spune ca promovezi cultura fara sa incerci sa te identifici cat de putin cu ea. Va trebui sa incerci cultura ca sa o poti promova. Peste medie, cel putin.
- Pentru ca, privind in perspectiva, poti considera ca faci CSR pentru tara ta. Ce altceva poate fi mai responsabil decat sa incerci ridicarea nivelului de cultura al cetateanului? Chiar de reprezinti un teatru, un muzeu ori Opera Nationala, promovand institutia incerci sa aduci oamenii mai aproape de ea. Si un om dus la opera, teatru si muzeu, poate va pasi mai des printr-o bibloteca. Si poate va fi mai atent la cei ce impart sacose in campaniile electorale.
De ce nu as lucra in PR Cultural:
- Cred ca este prea greu. Nu ma vad lucrand in asta pana sa fi acumulat o experienta profesionala suficient de relevanta. Sa mimez ca stiu ce trebuie sa fac si sa-mi asum o responsabilitate atat de mare ar fi o ipocrizie.
- Nu cred ca institutiile culturale au constientizat suficient de bine avantajele PR-ului, deci s-ar putea sa fiu nevoit sa construiesc mai multe mesaje pentru angajator decat pentru public.
- Nu vorbesc in cunostinta de cauza, dar am impresia ca media de varsta in domeniu este destul de crescuta, iar un mediu de lucru batran poate avea consecinte neplacute asupra entuziasmului si originalitatii unui tanar ce crede ca poate schimba lumea.
Nu există atât știi atât faci
Acesta este printre puținele articole în care am să scriu ceva legat de meseria mea. Nu spun nici pe departe că am idei demne de urmat, experiența mea constând doar în doi ani și ceva de activitate într-un ong de profil și câteva slujbe sezoniere în domeniu.
În schimb pot spune că nu aș fi ales altă arie pentru studiile universitare. Unele lucruri ce se învață în facultățile de comunicare ar trebui știute de oricine își dorește să aibă succes scorumnic, fără norocul unor înclinații către știință sau artă.
Mă bucur că am avut șansa de a da nas în nas cu situații în care nu am fost învățat cum să reacționez, dar datorită pregătirii am reușit să fac față. După ce ți-ai tăiat buricele degetelor de vreo zece, douăzeci de ori, până la urmă înveți să toci ceapă ne spunea antrenorul de arte marțiale acum vreo 7-8 ani.
Cât timp ai să lucrezi în ale vorbelor trebuie să fii pregătit de câteva idei preconcepute ce îți pot sta în cale. Pentru că ești un om de comunicare trebuie să reușești să relaționezi cu oricine oricât de antipatic ți-ar fi. Nu există nu-mi place de ăla pentru că e bou. Mai mult, toți vor aștepta asta de la tine, indiferent de experiența pe care o ai. Mulți consideră că un om de comunicare crează branduri doar prin existență, astfel el însuși fiind un brand pe piață. Nu există timp în afara serviciului, esti mereu un om de comunicare ce trebuie să impresioneze. N-ai să poți să te destrăbălezi la petrecerea aia cum făceai în facultate și trebuie să ai un non-verbal excelent. Acestea sunt unele dintre adevărurile parțiale care fac diferența dintre oamenii de PR buni și cei normali.
În experiența mea am învățat și apoi susținut că cel mai important atribut pe care îl poți avea este viziunea de ansamblu. Spus ostentativ, să știi tot ce mișcă. De la relaționări până la evenimente. Indiferent de responsabilitățile care îți revin, ar fi bine să știi cine ce face. Sunt șanse măricele să îți faci treaba destul de bine și dacă te ții de bucățica ta din marele tot, dar n-ai să reușești să îți antrenezi una dintre cele mai importante caracteristici de care dau dovadă marii manageri: proactivitatea. Viziunea de ansamblu si proactivitatea merg mână în mână.
Legat de relaționări, nu există un echilibru perfect de atitudine pe care îl poți învăța altfel decât aruncându-te într-o mare de oameni necunoscuți și interacționând cu ei. Datorită încercărilor mult prea nereușite s-a creat stereotipul blondelor PRiste care se pisicesc excesiv și îți intră intruziv în suflet. Don’t over sell it ar trebui să-ți fie motto. Nici tu nu apreciezi grupurile religioase ce incearcă să îți aducă mântuire veșnică sâmbătă la 8 dimineața în fața ușii.
În final, de ținut minte este că în domeniul ăsta nu ești mincinos cu diplomă și doamne ajută, sper că nici nu vrei.
p.s: articolul ăsta îl veți găsi și într-o revistă studențească.
