Personajul nostru, să-i zicem Micuțu’, voia sa meargă în capitală după ce rezolvase afaceri prin Budapesta. A făcut el cum a făcut și a ajuns în Cluj. S-a învârtit un pic pe străzi până s-a convins că-i rătăcit bine și a ajuns la o intersecție măricică. Acolo a oprit la vreo 5 metri de o mașină de poliție, unde un om de lege nota ceva într-un proces. Lasă Micuțu’ geamul jos și îndrăznește: – Auzi, zi și mie cum ajung în București.

Micuțu’ habar n-avea ce replică urma să primească. Polițistul, un domn care mai avea vreo săptămână până la pensionare, se întoarce încruntat spre el și zice: – Auzi, dacă ești prost de ce mai pleci de-acasă?

Micuțu’ rămâne interzis, ridică geamul și pleacă. True Story.

foto

Am ajuns să îmi dau seama că îmi place să trăiesc viața în prezent mai ales pentru ziua de mâine, când voi avea deja o amintire nouă. Deci trăiesc prezentul pentru viitorul în care voi povesti trecutul. Apoi îmi dau seama cât de repede trece timpul și cum unele zile sunt lipsite de povești. Regret aceste zile. Mă gândesc la o carte bună și ce o face așa specială. Răspunsul se află în personaje și acțiune. Cu soluția găsită nu-mi rămâne decât să îmi aduc oameni în viață și să las restul să curgă de la sine. Sigur se întâmplă ceva.

Mă gândesc la lucrurile astea atunci când mi se mai furișează o întrebare în minte: Cum ți-ai povesti viața de până acum? Sunt pretențios și nemulțumit de răspuns. Vreau și mai mult. Știu că întrebarea va fi și mai presantă în câțiva ani. Copiilor mei am să le povestesc despre pitchuri și campanii? Despre ore petrecute în birou și deadlineuri?

Nu, copiilor mei am să le povestesc despre oameni și întâmplări și am să-i învăț că banii sunt mult mai valoroși atunci când sunt cheltuiți pe experiențe, decât pe bunuri.

Alături de voi doi se află și taximetristul, care aude zeci de astfel de povești pe seară. Oare pe care le ține minte? Pe care le povestește mai departe?

“- Dacă nici data viitoare nu iese, îmi bag picioarele și gata.

- Eh, nu te grăbi. Poate nu știe cum să se poarte mă.

- Păi de-asta mă enervează… nu știe, mă!”

“- Yeah, the party will be great. My old agency’s organizing it.

- But I don’t know anyone… Am I dressed properly? Wanna hang out at the hostel instead?

- You look great. We’ll hang after the party, tiny. I promised I’ll be there and I miss these guys. We won’t stay long if you don’t like it.

- Promise?

- Promise.”

“- Am ieșit și chiar am fost ok. Mă bucur așa că nu mă mai afectează.

- Păi și e bine că nu te afectează? Adică asta înseamnă că nu prea îți mai pasă. Asta vrei?

- Mă, nu știu, dar a fost așa simpatică la o fază când și-a amintit ce făceam înainte.

- Și te-a cam înmuiat așa, nu?

- Daaaa”

“- Tu ai auzit ce-ai zis înainte să urcăm în mașină, mă?

- Ce-am zis?

- <Auziți, eu astă seară nu merg singur acasă, da?>

- :)) Și? Mă duc singur? Nu ești tu aici?

- Aoleu….

- Hai… pupă-mă că ne-am abținut toată seara”

“- Ai văzut ce fază nașpa a făcut? Ți-am zis că o să facă așa.

- Da mă, nu mă așteptam, dar poate a făcut asta din cauza prietenei ăleia.

- Nu mă, nu e așa sigur pentru că m-am întâlnit cu ea mai târziu și nu erau împreună.

Taximetristul: – Păi te-a măsurat, de-aia. S-a uitat să vadă cât de mare o ai și gata, a plecat.

- :)) Bună asta. Nu cred că a avut timp… alfel rămânea.

Taximetristul: – Nooo, te-a măsurat și nu i-a convenit îți zic io.

- :))

- Hai ne așteptați aici că ne întoarcem imediat.

Taximetristul: – Bine, Ștefănele, v-aștept. Nu te cheamă Ștefan?

- Nu, dar e ok, îmi place :D

…………..

- Ați văzut că ne-am întors?

Taximetristul: – Păi știam. Crezi că io nu v-am măsurat? Și io măsor. Ce-ați făcut voi e gest de bun simț. Da’ în români.. în români n-ai cum să mai ai încredere. Mai ales în femei.

- Daaaaaa, n-ai cum să ai încredere în femei :))

- Mai ales :))

Taximetristul – Ia zi, telefonul ăla al tău filmează?

- Filmează.

Taximetristul – Așa, să o filmez și eu pe nevastă-mea când urlă și pe urmă să-i arăt: Uite fă cum faci. Uite.

- :))

- :))”

“- Fii cuminte!

- Biiine… sunt. Acu’ mai trebuie să fiu?”

“- Ai văzut ce ochi faini are?

- Cine?

- Fata asta mă, cu care m-am pupat mai demult. Știi, la petrecerea aia.

- Ea e mă? E bună măr.

- Știu, faină tipa. Și-am pupat-o. Mi se pare cam teribilistă ea, dar oricum nici eu nu-s normal. Cât ai plecat am făcut niște glume așa să văd cum reacționează. Și am văzut că râdea prelungit ca să se asigure că o observ.

- Aha, aha. Nici nu mi-am dat seama că e ea. E bună, mă.

- Hehe”

“- Și mai ieșim?

- Să văd ce fac săptămâna asta, dar vorbim și ieșim, stai liniștită.

- Bine, vorbim, papa!

- Ceau, ceau.

Taximetristul: – Nu prea îți place de ea, văd.

- Hehehe, cum să nu, dar nu trebuie să fie prea sigură pe ea.

- Așa, șmecherie.”

- Ce-ai că nu-mi place să te văd așa?

- Nu te mai uita la mine atunci.

- Eeeee, zi ce ai.

- Nu sunt ok, dar îmi trece azi mâine.

- Hai mă, tocmai tu.

- Eu.

- Mergem la mare?

- Mergem.