“Într-un oval de o nespusă grație, puneți doi ochi negri deasupra cărora erau niște sprâncene cu un arc atât de pur că părea pictat, voalați acești ochi cu gene lungi care, atunci când se coborau, aruncau o umbră peste culoarea trandafirie a obrajilor; trasați un nas fin, drept, spiritual, cu nările ușor înfoiate de acea aspirație arzătoare spre viața senzuală.

Desenați o gură regulată, ale cărei buze grațios întredeschise dezvăluiau niște dinți albi ca laptele; colorați pielea cu puful catifelat al piersicilor neatinse de nici o mână și veți avea tabloul complet al acestui cap încântător.

Părul, negru ca pana corbului, ondulat sau nu, se despărțea pe frunte în două șuvițe late ce se pierdeau undeva înspre ceafă, lăsând să se vadă o părticică din urechile în care străluceau două diamante de patru până la cinci mii de franci fiecare.” Dama cu camelii, Alexandre Dumas (fiul).

Tare rău îmi pare că nu am talent în ale picturii pentru că imaginea descrisă mai sus îmi cere să fie creată.