2. Să ții minte toate supărările e ca și cum ți-ai umple hardul cu filme proaste. Nu-i faci asta calculatorului, de ce i-ai face-o minții?

3. Lucrurile pe care le faci pentru confirmare din partea celorlalți nici nu se compară cu cele pe care le faci pentru tine.

4. Ca să uiți ceva trebuie doar să consideri acel lucru irelevant. Sau pe altele mai relevante.

5. Uneori câștigi, uneori pierzi, iar asta e ok. Împacă-te cu aceast lucru și vei fi avantajat în orice competiție.

6. Cu cât încerci să controlezi mai puține lucruri cu atât îți va fi mai ușor să te ocupi de cele care trebuie.

7. Unii oameni te plac, alții nu, fără niciun motiv.

8. Rezultatele nu sunt mereu direct proporționale cu efortul depus. Câteodată e bine, alteori nu.

9. Versurile sunt de multe ori mai importante decât ritmul unei melodii.

10. Îți dorești ca acum un an, cinci, zece să fi făcut unele lucruri diferit. Sunt șanse ca peste 10 ani să îți dorești același lucru.

Ei bine, la H&M am găsit o soluție:

Ideea mea de ceva vreme era o cusătură subtilă pe interior pentru fiecare pereche; ideea lor e mai bună. 60 de lei 10 perechi și te-ai scos. Adio șosete fără pereche.

P.S: sunt suficient de lungi cât să nu se vadă dungile colorate.

În cazul familiei Cănuță, o cărămidă costă 2 euro. Iar ca să le putem face cadou o casă, trebuie să strângem 12.000 de euro.

Pentru că ce au acum numai așa nu se poate numi. Patru pereți din chirpici, o încăpere de 6 metri pătrați, două paturi și un aer înecăcios de la sobă. Acesta este adăpostul familei Cănuță, o familie cu 8 suflete.

Deși au rezultate bune la școală, eu nu știu ce viitor vor avea copiii din familia Cănuță. Știu doar că este perfect posibil să rupem cercul ăsta vicios al sărăciei crunte în care se află.  Putem să îi ajutăm să aibă un viitor. Pentru că până la urmă, noi de ce merităm toate șansele pe care le-am avut încă de când ne-am născut, iar ei nu? Mai ales când ajutorul este atât de la îndemână: 1 sms în valoare de 2 euro la 859  (valabil până la 31 ianuarie).

Așa că hai să punem fiecare câte o cărămidă și să #construim o casă. Eu zic că se poate :)

Campania Habitat “Adevărul este în inima ta” se desfăşoară în perioada 6 decembrie 2011 – 31 ianuarie 2012 şi are ca scop strângerea de fonduri pentru ajutorarea concretă a 3 familii aflate în nevoie urgentă de locuinţe adecvate. Pe lângă aceste familii, Habitat va ajuta în 2012 alte 700 de familii care locuiesc în condiţii precare, prin construcţii noi sau renovări.

Sunt Cristina, am 23 de ani și ÎMI PLACE SĂ GĂTESC!

Când eram mică îmi doream să devin bucătar. Nu am devenit pentru că între timp m-am lăsat purtată pe alte drumuri și am făcut alte alegeri profesionale. Cu toate acestea, pasiunea pentru gătit a rămas și recent a ieșit la suprafață din ce în ce mai mult. Anul acesta am luat decizia să învăț să gătesc și să mă descurc mai bine în bucătărie.

De când mă știu am fost fascinată de condimente. Culorile, formele, aromele și mirosurile lor diverse m-au atras în această lume a gătitului. Tăiam și colecționam din cărți și reviste articole despre mirodenii, rețete și rând pe rând le încercam și eu. Nu-mi amintesc prima rețetă gătită, dar știu că prin generală deja știam să fac tort cu ciocolată foarte bine și era una din rețetele mele preferate. Era un tort simplu, două straturi de blat și cremă de ciocolată între ele și deasupra care apoi venea decorat cu fulgi de cocos sau frișcă. Eram foarte mândră de mine și chiar am preparat unul pentru ziua unui prieten. A fost foarte încântat!

Cel mai mult însă găteam cu mama. Mă punea mereu, pe mine și pe sora mea, să o ajutăm în bucătărie. Doar eram fete și trebuia să știm să gătim. Nu apreciam mereu și uneori mă mobilizam cu greu, dar acum înțeleg și îi mulțumesc că a insistat atât cu mine. Preparam mereu ceva dulce, de la fursecuri, la prăjituri și torturi, dar și mâncare. De sărbători stăteam împreună și studiam multe rețete ca să vedem ce mai încercăm nou de data asta.

Mama este o foarte bună bucătăreasă și știe să prepare multe bunătățuri. Când ajung acasă primul meu gând este că abia aștept să mă așez la masă și să mâncăm, în timp ce ne povestim nouțățile. Este sursa mea de inspirație și un model de urmat. Mereu se plânge că nu are destul spațiu în bucătărie pentru toate ustensilele, cărțile de bucate și oalele și cred că am început să îi calc pe urme pentru că și bucătăria mea pare mică în comparație cu visurile și planurile mele.

Gătitul pentru mine acum este o provocare cu fiecare rețetă, mai ales de când m-am apucat serios. De fiecare dată planific, mă organizez, ma documentez despre rețetă și ingredientele necesare, fac cumpărături și apoi mă pun la treabă. Îmi ia ceva timp și nu reușesc mereu. Am moment în care mă stresez că poate nu o să iasă bine, mă îngrijorez, mă agit și fac foarte mare dezordine, dar sunt la mine în bucătărie și știu că nu mă vede nimeni. Important este să încerc și să învăț.  Odată am spart un vas în care găteam friptură la cuptor pentru că am adăugat vin rece și a făcut o mică explozie. Era atâta fum în bucătărie încât nu mă mai vedeam.  Mai eram și cu cineva și amândoi am contribuit la boacănă. Zicala “două capete sunt mai bune decât unul” nu a funcționat în acest caz. Oricum a fost o experiență foarte amuzantă și am învățat din ea.

Cred că gătitul ar trebui să fie amuzant, distractiv, să vină din suflet și să fie făcut cu multă plăcere. Chiar cred că starea de spirit afectează gustul mâncării și rezultatul final. Evit să gătesc dacă nu am chef sau nu am inspirație. Îmi place ideea de a găti în familie, pentru cei dragi și chiar pentru sine. Este o activitate care poate să te apropie de cei din jur. De asemenea, și mâncatul împreună creează inevitabil o legătură mai puternică între oameni. Cel puțin așa am simțit eu până acum. Este un mod de comunicare mai ascuns, dar care are efecte pozitive.

Îmi doresc ca prin rețetele mele să aduc zâmbete pe fața celor din jur, să împărtășesc bucuria de a găti și poate să-i inspir și pe alții pe parcurs. Nu este greu să gătești iar în ziua de azi sunt atâtea rețete, cărți, bloguri culinare la îndemâna oricui. Adi Hadean este unul din peferatii mei. Este nevoie doar de puțin timp și inspiratie ca sa prepari aproape orice ce ti-ai dori. Imi pare rau sa vad ca din ce in ce mai mult acordam putin timp gatitului. Se gasesc atatea produse semipreparate si prajituri gata facute incat nimeni nu mai sta sa prepare in casa. Se pierde o tradiție și multe rețete în felul acesta dacă nu sunt exersate și transmise din generație în generație. Nu fac acum lobby pentru gătit, dar am văzut că se poate și mi-ar părea rău să văd cum dispare încet încet, mai ales printre tinerele generații.

Atunci când gătesc mă simt bine. Îmi place să văd cum iese ceva din mâinile mele și să creez. Îmi place cum se combină mirosurile condimentelor, zgomotul din cuptor când se prajește ceva sau când crește un aluat. Este magic! Nu pot decât să vă las și pe voi să încercați acasă și vă doresc multă inspirație!

Bon appétit!

Regreți că ai început o anumită activitate abia acum?

De câteva luni de zile studiez tobele. În timp ce exersez stângaci diferitele ritmuri, nu pot să nu mă gândesc cum ar fi fost dacă mă apucam de ele acum 2-3 ani.

La fel mi s-a întâmplat și cu parașutismul, boxul, sala și probabil zeci de alte activități care mi-au plăcut. Sunt sigur că și voi aveți câteva. Care?

Pe lângă distracția garantată de karturile ce alunecau pe asfaltul ud, am reținut o conversație interesantă între un domn de la Prestigio și un blogger. Discutând despre utilitatea device-ului, bloggerul se întreba dacă se filmează și altceva în afară de drumuri pe Transalpina și Transfăgărășan. Atunci s-a adus în discuție un eveniment în care poliția a luat ca dovadă un filmuleț cu un bucureștean ce trecea cu mașina pe roșu, al cărui permis a fost ulterior ridicat. Poveste confirmată și de Răzvan prin al său TraficTube. Concluzia: dovezile video personale sunt luate în considerare, iar poliția chiar se uită.

Despre RoadRunner este de reținut că:

- înregistrează HD 720p la 30 fps

- poate să ducă 6 ore de filmare pe cardul SD de 32 GB

- are playback în timp real și unghiul de filmare este 120 de grade.

Cum a fost la karting puteți vedea pe facebook și la Răzvan (care a câștigat cursa) și o argumentație interesantă la Alex.

De-abia când începi să-ți pierzi memoria, chiar dacă numai pe bucăți, îți dai seama că memoria e cea care ne alcătuiește viețile. Viața fără memorie nu e viață. Memoria noastră e coerența noastră, rațiunea noastră, sentimentul nostru, chiar și acțiunea noastră. Fără ea, nu suntem nimic.

Luis Buñuel

Citatul poate fi găsit la pagina 34 a cărții Omul care își confunda soția cu o pălărie, de Oliver Sacks. Cartea prezintă o serie de cazuri neurologice perfect reale.

Leapșa a venit de la Andreea și spune așa, în caz ca dorește cineva să o preia:

- deschide cartea pe care o citești la pagina 34

- transcrie pe blog/comentariu primele două fraze din cel de-al doilea pasaj (daca e pagină de aia de începul de capitol, cu 3 cuvinte acolo doar, scrie al doilea pasaj de la pagina următoare)

- optional: spune în fix 22 de cuvinte de ce îți place să citești

- dă mai departe

Am urcat vreo duzină de scări înguste către o mansardă cu lumină crepusculară. Ne-am așezat pe scaunele tip terasă de lipscani și în scurt timp atenția ne-a fost direcționată către cei trei metri pătrați de scenă. Un domn și o doamnă, aparent soț și soție, își fac apariția. Par că sunt certați.

Așa începe piesa de teatru Un bărbat și mai multe femei, spectacol sub egida Teatrului de Artă. Timp de o oră și jumătate ne este prezentată povestea lui Gavrunski, un bărbat adus pe pragul disperării de către femeile din viața lui. În fața caracterelor cu care ajunge să interacționeze, Gavrunski trece de la efeminare la regăsirea masculinității, călătorie îndrumată de către cinci femei, jucate magistral de Paula Chirilă.

Comicul de situație este umbrit de către un umor lejer și isteț, iar cei doi actori conturează personaje pe care ajungi să le îndrăgești până la finalul spectacolului. Un bărbat și mai multe femei este o comedie romantică cu o poveste perfect actuală și excelează în bun gust.

Mulțumesc Calendar Evenimente pentru invitație. Mi-a plăcut :)

Emisiunea ce rula era Next Top Model, a lui Botezatu. Vai de mine ce porcărie. În zece minute cât am rezistat în fața televizorului am văzut câteva fete care nu aveau habar pe ce planetă sunt, un Botezatu la fel fandosit ca întotdeauna și un concept de emisiune importat prost din afară.

Să detaliez. Modelele sunt niște puștoaice între 14-19 ani care sunt fotografiate semi-dezbrăcate în tot felul de ipostaze și apoi umilite de un juriu superficial. Mi se pare normal să pozezi MINORE topless, eventual cu frunze, pești sau GÂNDACI pe sâni! Eventual pe post dai un blur unde e cazul ca să nu se auto-sesizeze CNA-ul. Mi se pare normal ca fetele alea, care abia au trecut de pubertate  (sau încă nu. 14 ani, frate?), să stea în fața unui juriu care le face grase și fără personalitate. Una dintre fete a fost comparată timp de un minut întreg de emisiune cu o focă. O arătau de la piept în sus și o numeau sirenă sexy, îi arătau abdomenul și o făceau FOCĂ (din când în când o mai alintau focuță). Evident că fata arăta bine, fără burtă sau ce tot criticau ăia acolo.

Totuși, să nu credeți că le iau apărarea donșoarelor ălora. Nu știu cu cât or fi plătite (dacă sunt), dar ori joacă roluri excelente ori chiar sunt vai de capul lor. În cutscene-uri nu făceau decât să spună comentarii nesimțite despre celelalte modele, să demonstreze ce vocabular amplu au sau să se smiorcăie că a fost prea rău cu ele Cătălin. Mda.

Emisiuni ca asta îmi dau sentimente contradictorii. Mă bucur că nu mă mai uit la televizor de ceva ani (exagerez, mai prind câte un film ori emisiune bună câteodată – vezi Vocea României), dar mă simt descurajat că românii sunt atrași de tâmpeniile de emisiuni gen Next Top Model. Până la urmă nu trebuie să mă credeți pe mine, aici e înregistrarea emisiunii. Antena1, revino-ți!