RSS Feed
Oct 13

Cu inima în gât

Posted on joi, octombrie 13, 2011 in misc

Aseară am făcut ceva ce credeam ca voi reuși abia peste vreun an. Am cântat pe scenă (!) alături de StereoBites melodia Let It Be, de la Beatles. Cum s-a întâmplat?

De o lună jumătate învăț să cânt la tobe de la niște profesori foarte faini din cadrul Rock School. Nici prin gând nu-mi trecea că am să mă urc pe scenă atât de repede. Dar aici au intervenit Tina și Marius, care s-au gândit că ar fi mișto să văd și eu cum se simte cântatul în fața unui public de 100+ oameni. Așa că aseară, la Friends with Steve Jobs, am urcat pe scenă.

Cum a ieșit? Cam așa:

Din culise:

- am avut o singură repetiție scurtă cu StereoBites, unde am aflat pe ce melodie intru și cam cum sună

- asta a fost și prima oară când am cântat o melodie, până acum exersând doar diverse groove-uri

- emoții atât de mari n-am avut nici când am sărit din avion

- la un moment dat mi-a scăpat un băț pe jos și în loc să îl iau pe cel pus la îndemână ca back-up, m-am dus după cel de jos :D

- după ce s-a terminat m-am simțit cel mai relaxat om de pe pământ și mi-am dat seama că n-a fost chiar așa de rău

- experiența de a cânta într-o trupă îți lărgește imens orizonturile muzicale, așa că mulțumesc Tina, Marius și StereoBites pentru oportunitate :)

p.s: mulțumesc Cristina și Zave pentru surpriză!

Bring on the comments

  1. oana spune:

    Ne placeeeeeeeeeeeeeeee! Bravo :)

  2. aditza spune:

    hai ma ca iesit super ok, de unde eram eu se vedea si se auzea mult mai bine decat ce s-a filmat … congrats again… ^_^

  3. Marius Deak spune:

    La cum ti-a fost bagata pe gat cantarea asta, te-ai descurcat de minune :)
    am fost tare mandru de tine.

    sper sa fie prima cantare dintr-o suita cat mai lunga, ca si eu la fel am patit :P

  4. David spune:

    @aditza thanks a lot, man :D 

    @marius cu toate emotiile, mi-a placut super mult si sper acelasi lucru ca si tine ;)

  5. Gabi Boaca spune:

    A fost ok pentru cat am repetat piesa, congrats! :D

  6. [...] câteva luni de zile studiez tobele. În timp ce exersez stângaci diferitele ritmuri, nu pot să nu mă gândesc cum ar fi fost dacă [...]

Leave a Reply