În copilărie petreceam ore întregi ascultând experiențele parinților și bunicilor, entuziasmat nevoie mare pentru când voi ajunge și eu să fac ceva suficient de special încât să am ce le povesti copiilor mei.

Am ajuns să îmi dau seama că îmi place să trăiesc viața în prezent mai ales pentru ziua de mâine, când voi avea deja o amintire nouă. Deci trăiesc prezentul pentru viitorul în care voi povesti trecutul. Apoi îmi dau seama cât de repede trece timpul și cum unele zile sunt lipsite de povești. Regret aceste zile. Mă gândesc la o carte bună și ce o face așa specială. Răspunsul se află în personaje și acțiune. Cu soluția găsită nu-mi rămâne decât să îmi aduc oameni în viață și să las restul să curgă de la sine. Sigur se întâmplă ceva.

Mă gândesc la lucrurile astea atunci când mi se mai furișează o întrebare în minte: Cum ți-ai povesti viața de până acum? Sunt pretențios și nemulțumit de răspuns. Vreau și mai mult. Știu că întrebarea va fi și mai presantă în câțiva ani. Copiilor mei am să le povestesc despre pitchuri și campanii? Despre ore petrecute în birou și deadlineuri?

Nu, copiilor mei am să le povestesc despre oameni și întâmplări și am să-i învăț că banii sunt mult mai valoroși atunci când sunt cheltuiți pe experiențe, decât pe bunuri.