De câteva zile alerg dimineața. Mai toți știm avantajele pentru inimă, circulație, plămâni, postură și tot ce presupune o condiție fizică bună. Mișcarea de orice fel făcută dimineața te ajută să fii sănătos, puternic și mai binedispus.

Un lucru puțin diferit pe care îl fac este că alerg desculț. Am citit acum două săptămâni un articol care mi-a rămas în minte și nu mi-a dat pace până nu am încercat. Țin minte cum în copilărie, deși aveam loialii gumari, deseori îi lăsam pe margine și începeam să alerg de colo colo jucându-mă fără nicio teamă de bunăstarea tălpilor. După mulți ani în care picioarele mi-au fost libere doar pe iarbă ori nisip, contactul cu asfaltul rigid a fost o experiență tare diferită de confortul cu care m-au obișnuit teneșii. Dacă mi-ai cere să îți descriu cum se simte probabil că aș face-o așa:

Mergi un pic, zâmbești, apoi începi să faci pasul mai sărit, te obișnuiești cu suprafața aspră ce-ți salută talpa și începi să alergi. La început precaut și cu ochii în pământ după orice pietricică, apoi prinzi curaj și începi să izbești tălpile mai cu zvâc. Te doare și o lași mai ușor, dar nu te oprești pentru că ți se pare grozav cum simți asfaltul călduț la soare și mai rece la umbră. Mai ai nevoie doar de muzică bună și un zâmbet ți se va contura în colțul gurii când vei realiza cât de limpede gândești. Muzică și asfalt călduț.

Te întorci acasă transpirat și fericit, intri în duș și te amuzi la cât de negre ai tălpile.