Echipă de esență tare și gâște
Duminică seară am urmărit ultimul meci al României din IRB Nations Cup, contra Italiei. Deşi nu ne-au ieşit tuşele genial, am reuşit să legăm grămezile bine şi echipa a funcţionat cum a trebuit pentru a ne aduce victoria. Rugby-ul este unul dintre sporturile în care fără lucru în echipă extraordinar eşti sortit eşecului. Acum să vă zic o poveste despre gâşte care are un pic de legătură.
Treaba stă aşa:
1. Bătaia din aripi a unei gâşte creează portanţă pentru păsările din urma ei. Zburând în V, gâştele parcurg o distanţă cu 71% mai mare decât ar putea să o facă individual.
Morala: Cei ce au aceeaşi acelaşi scop îl pot atinge mai rapid şi mai uşor cât timp lucrează în echipă.
În rugby: Vârful va impune intotdeaua forţa de avansare a echipei, care va fi nevoită să-l susţină.
2. Când o gâscă iese din formaţie simte imediat rezistenţa mare a aerului şi intră înapoi pentru a profita de acceleraţia grupului.
Morala: Alăturarea la un grup poate fi mai avantajoasă decât lucrul individual.
În rugby: Fără o grămadă puternică şi legată, un singur jucător nu poate răzbi.
3. Atunci când gâsca din vârf oboseşte, trece în spatele formaţiei şi alta îi ia locul.
Morala: Pentru binele tău şi al echipei este bine să realizezi când nu mai reuşeşti să dai la fel de mult randament şi să ceri ajutor.
În rugby: Aici este vorba despre schimbări. Rugbiştii sunt luptători. Rareori îi vezi ieşind de pe teren loviţi în aripă ca fotbaliştii. Nu, ei ies de pe teren în acelaşi ritm în care au intrat.
4. Gâştele din spatele formaţiei fac gălăgie mai tot timpul zborului pentru a le încuraja pe cele din faţă să păstreze viteza de înaintare.
Morala: Încurajările motivează. E clar.
În rugby: Ştim că echipa României nu a mai avut o galerie gălăgioasă de ceva vreme. E, acum am aparaut noi :)
5. Când o gâscă se îmbolnăveşte sau este rănită, alte două ies din formaţie, aterizează şi au grijă de ea până când se însănătoşeşte sau moare. După aceea îşi iau din nou zborul şi se alătură unui alt stol.
Morala: Este bine să fim uniţi şi să ne susţinem şi la bine şi la rău.
În rugby: O să facem gălăgie pentru Stejari şi în victorii şi în înfrângeri.
După meciul României a urmat petrecerea de relansare a berii Stejar Strong unde atmosfera a fost grozavă. Testosteron, bere bună, mâncare şi rugby tag cu fani ai sportului. Ştii că lucrurile merg intr-o direcţie bună cand se conturează o comunitate şi sunt tare mulţumit să spun ca am vazut o bună parte din ea la petrecerea Stejar, organizată de Borţun Olteanu. Faini oameni.
PS: Am reuşit să scriu abia acum deoarece am avut mâna buşită, preţul unui eseu spectaculos :)
PS2: Mai gasiţi impresii pe tunaru.ro şi la domnişoara Tina, care pare a deveni susţinătoare a grozavului sport.
Morala: Cei ce au aceeaşi acelaşi scop îl pot atinge mai rapid şi mai uşor cât timp lucrează în echipă.
În rugby: Vârful va impune intotdeaua forţa de avansare a echipei, care va fi nevoită să-l susţină.
2. Când o gaşcă iese din formaţie simte imediat rezitenta mare a aerului şi intră înapoi pentru a profita de accelerarea grupului.
Morala: Alăturarea la un grup poate fi mai avantajoasă decât lucrul individual.
În rugby: Fără o grămadă puternică şi legată, un singur jucător nu poate răzbi
3. Atunci când gâsca din vârf oboseşte, trece în spatele formaţiei şi alta îi ia locul
Morala: Pentru binele tău şi al echipei este bine să realizezi când nu mai reuşeşti să dai la fel de mult randament şi să ceri ajutor.
În rugby: Aici e vorba despre schimbări. Rugbistii sunt nişte luptători. Rareori îi vezi ieşind de pe teren loviţi în aripă ca fotbaliştii. Nu, ei ies de pe teren în acelaşi ritm în care au intrat.
4. Gâştele din spatele formaţiei fac gălăgie mai tot timpul zborului pentru a le încuraja pe cele din faţă să păstreze viteza.
Morala: Încurajările motivează. E clar.
În rugby: Ştim că echipa României nu a mai avut o galerie gălăgioasă de ceva vreme. E, acum am aparaut noi :)
5. Când o gâscă se îmbolnăveşte sau este rănită, alte două ies din formaţie, aterizează şi au grijă de ea până când se însănătoşeşte sau moare. După aceea îşi iau din nou zborul şi se alătura unui alt stol.
Morala: Este bine să fim uniţi şi să ne susţinem şi la bine şi la rău.
În rugby: O să facem gălăgie pentru Stejari şi în victorii şi în înfrângeri
Stăm, suntem şi trăim
Spuneam acum ceva vreme unei prietene că interacţiunea dintre sexe este un hazard minunat. Este hazard pentru că la începutul oricăror relaţii nu ai cum să fii sigur de altceva în afară de ce simţi tu. Câteodată nici de asta. Este minunat pentru că poţi fi surprins când nu îţi mai pasă să te ţii de regulile tale care funcţionează mai mereu şi îţi zici: Lasă, de data asta e diferit, trebuie să meargă. Şi dai un mesaj în plus, un telefon în care te bâlbâi încercând să spui glume ce înainte îţi ieşeau fără cusur. Dacă ai noroc, chiar va fi diferit. Totuşi, în acest haos poţi fi sigur de un lucru: percepţia ta despre dragoste se va schimba.
Pe la 13-14 ani când începem să avem primele prietenii, primele săruturi şi primele iubiri, interacţiunea dintre sexe este conturată foarte sumar, dar în acelaşi timp exact, prin verbul a sta. Mihăiţă şi Amalia sunt prieteni şi stau unul cu altul. Ţin minte cum multe dintre discuţiile din tabere şi de pe culoarele şcolii nu erau despre teme, ci despre cine cu cine stă. Sinceritatea acestei definiţii a amorului tânăr este incredibilă. La 13 ani ce faci cu prietena ta? Stai. Stai şi te pupi.
Trec câţiva ani, începi să devii mai conştient de sentimente şi simţi mai cu patos care e treaba cu îndrăgosteala. Normele sociale îţi permit să explorezi sexualitatea şi o faci. Odată cu sexul relaţiile trec în alt plan, sunt create legături ce nu mai pot fi definite corect doar prin a sta. De atunci eşti. Daniel şi Andreea sunt împreună. Trecerea aceasta se face natural, firesc. Imaginează-ţi cum ar fi să mergi acum la domnişoara ce ţi-e dragă şi să-ntrebi: Vrei să stai cu mine? Cum termenul deja şi-a pierdut semnificaţia adolescenţei, probabil că îţi va răspunde cu o altă întrebare: Unde?
În final, ajungi în jurul vârstei când viaţa de cuplu implică planuri de durată medie şi lungă iar mariajul este ceva normal. Ajungi să iei mâinile iubitei în palme şi să îi spui că vrei să-ţi trăieşti viaţa cu ea. Foloseşti cuvintele astea şi faci un angajament prin excelenţă, promis pentru toată viaţa – conform textului recitat de preot. Amuzant este că deşi probabil este cea mai importantă şi are o însemnătate imensă, expresia a trăi cu cineva nu este folosită doar în sensul pur, de gest onest pe care vrei să îl faci cu o singură persoană. Nu, porcul ăla trăieşte cu nu ştiu câte femei pe lângă nevastă-sa (observaţi, mi-am permis să scot vinovat doar sexul masculin pentru neregulile în dragoste – doar vreau să fiu citit mai mult de domnişoare decât de domni).
Astfel, viaţa privită doar prin primsa dragostei pare un traseu bine definit în care mai întâi stăm, apoi suntem, iar în final trăim. Adaugă aici şi liberul arbitru şi s-ar putea ca viaţa să fie cel mai frumos joc inventat vreodată.
Pe strada-i ca acasa
Multe lucruri faine se intampla in Bucuresti. Pana acum am reusit sa vizitez orase frumoase de la noi, printre care Timisoara, Brasov, Iasi, Cluj, Sibiu, Constanta, Ramnicu Valcea si Craiova. Desi fiecare are farmecul lui, niciunul nu reuseste sa iti dea dependenta Bucurestiului.
Este orasul unde oportunitatile sunt inzecite iar oamenii nu sunt doar de-un fel. Bucurestiul este ca o America tanara, imbelsugata cu imigranti. Cine incearca sa caracterizeze oamenii orasului astuia printr-o singura trasatura cu siguranta se inseala. Ori nu. Are dreptate daca ii eticheteaza drept diversi.
In Bucuresti exista Street Delivery, un loc care devine mai primitor si familiar de la an la an. Un loc unde in plina strada gasesti o usa deschisa, iar daca pasesti prin ea te simti ca acasa. Muzica in surdina, o bibloteca, un pat, o bucatarie cu limonada rece si un birou cu laptop care te asteapta cu internet. Chestia asta a fost tare draguta. Bun, efortul creativ pentru imitarea unui camin a fost excelent, dar cand te gandesti la detalii de genul casa noastra din strada trebuie sa aiba si internet, n-ai cum sa nu aplauzi ideea. Iar cand un partener ca gazduire.ro, nisat, tehnic, este deschis la genul asta de colaborare, atunci iti dai seama ca renteaza sa fii creativ.
Imi place aici. Stii ca daca ai o idee buna sunt toate sansele sa gasesti si oameni si resurse ca sa treci la treaba. Iar cand se intampla atat de multe lucruri in jurul tau, nu poti sa nu simti Bucurestiul ca pe un drog.
Două lucruri
Ieri spre amiază am primit un telefon de la o persoană pe care o admir teribil, una dintre fostele mele șefe. Cât timp am lucrat împreună mi-a nutrit încrederea în mine într-un mod tare simpatic, dându-mi sarcini ce nu numai că aveam impresia că mă depășeau, dar chiar o făceau. După ore întregi în care îmi scoteam peri albi, mă suna și mă întreba: David, cum merge? Ți se pare prea dificil? Zi-mi dacă te depășește. Iar eu numai din ambiție îi spuneam că merge, că am să termin când am promis. Câteodată îmi ieșea foarte bine, deseori nu, dar de fiecare dată îmi spunea ce am făcut bine, ce nu, fără să simt urmă de critică.
Țin minte că până și interviul a fost o experiență din care am putut trage câteva învățăminte. După rutina de rigoare, prezentarea postului, prezentarea abilităților mele, m-a întrebat: Ești în stare să-mi spui un lucru la care te pricepi și mi-ar fi de folos? Deodată nu m-am mai simțit la fel de confortabil și mintea a început să-mi galopeze. Nu voiam să ezit, așa că am răspuns repede Mă pricep foarte bine să învăț și am zâmbit. Deja îmi pregătisem argumente de susținere, că nu se pune vorba de experiență, că de o minte isteață are nevoie orice angajator, dar nu a fost cazul, reacția purtând semnătura unei mișcări aprobatoare discrete.
Astăzi, după ce au mai trecut câțiva ani de greșeli și succese, dacă aș fi întrebat la ce mă pricep aș răspunde că două lucruri le știu: să învăț și să creez relații. Și aș zâmbi. Și mi-as pregăti argumente de susținere.
Muzică și asflat călduț
De câteva zile alerg dimineața. Mai toți știm avantajele pentru inimă, circulație, plămâni, postură și tot ce presupune o condiție fizică bună. Mișcarea de orice fel făcută dimineața te ajută să fii sănătos, puternic și mai binedispus.
Un lucru puțin diferit pe care îl fac este că alerg desculț. Am citit acum două săptămâni un articol care mi-a rămas în minte și nu mi-a dat pace până nu am încercat. Țin minte cum în copilărie, deși aveam loialii gumari, deseori îi lăsam pe margine și începeam să alerg de colo colo jucându-mă fără nicio teamă de bunăstarea tălpilor. După mulți ani în care picioarele mi-au fost libere doar pe iarbă ori nisip, contactul cu asfaltul rigid a fost o experiență tare diferită de confortul cu care m-au obișnuit teneșii. Dacă mi-ai cere să îți descriu cum se simte probabil că aș face-o așa:
Mergi un pic, zâmbești, apoi începi să faci pasul mai sărit, te obișnuiești cu suprafața aspră ce-ți salută talpa și începi să alergi. La început precaut și cu ochii în pământ după orice pietricică, apoi prinzi curaj și începi să izbești tălpile mai cu zvâc. Te doare și o lași mai ușor, dar nu te oprești pentru că ți se pare grozav cum simți asfaltul călduț la soare și mai rece la umbră. Mai ai nevoie doar de muzică bună și un zâmbet ți se va contura în colțul gurii când vei realiza cât de limpede gândești. Muzică și asfalt călduț.
Te întorci acasă transpirat și fericit, intri în duș și te amuzi la cât de negre ai tălpile.
