RSS Feed
Ian 25

Nu vreau să ne despărțim

Posted on luni, ianuarie 25, 2010 in Fără categorie

Poți citi, dar mai bine ascultă. Ascultă și observă ce simți când textul este lecturat de o voce aparent doar inocentă. Chiar aceasta, a domnișoarei Anne-Marie. Mulțumesc.

Erosziuni

Mă uit la tine și te urăsc. Mă uit la tine și nu știu ce să-ți zic, cum să te ating. Câteodată avem scânteia aia incredibilă și funcționăm ca și cum ne-am fi născut unul pentru celălalt. Alteori mă uit cu ochi goi la tine, enervându-mă alternativ ba pe tine, ba pe mine. Tu nu schițezi nimic, nu mă ajuți cu nimic, de parcă îți place să mă domini așa prin insensibilitate. Clipești ritmic și sfidător.

Sunt rațional, știu că nu ajungem nicăieri așa. Încerc să-ți spun ceva profund, dar mă simt nevoit să-mi retrag cuvintele la câteva secunde după ce le aud. Încerc să îți spun ceva corect, dar îți dai seama de tentativa forțată și mă obligi, clipind, să revoc existența momentului. Suntem din nou la zero. Zero în chiloți de tablă.

Mai avem momentele noastre. Știi entuziasmul cu care vin la tine imediat după duș. Știi că dușul îmi limpezește mintea. Știi că nu ți-as mai da drumul și te ating plin de vlagă cu buricele degetelor încă îmbibate de apă. Te cuprind în fanteziile mele și nu îți dau drumul până nu te umplu. Nu trebuie să-ți descriu cum mă simt după ce termin. Știi prea bine că simt că exist pentru a face asta cu tine pentru totdeauna. Știi cum încerc să te surprind, să nu îți dau șansa să clipești. Mai am ezitări succinte, așa e. Dar doar pentru a nu simți urmă de regret la final. Știi asta.

De-asta nu înțeleg, dragă document Word, alb de goliciune, cum poți să mă neglijezi în așa fel. Cum te poți holba la mine ore întregi fără să-mi accepți un cuvânt tastat. Cum mă sfidezi cu al tău cursor ce clipește neîntrerupt, parcă repetându-mi: Nu.Scrii.Azi! Te urăsc pagină goală, încă nescrisă.

Bring on the comments

  1. Pandutzu spune:

    foarte tare :)))) mi-a adus aminte de bancul ala cu gripa :))

  2. de ce? de ce, de ce, de ce?

    de ce termini asa? lasa-ma sa-mi imaginez ca nu exista ultimul paragraf. si asa, simt ca stiu ce spui. ce am putea spune, noi, oamenii in general.

    lasa-ma sa-mi imaginez ca as putea sa ma uit in ochii lui si sa-i spun cat ma enerveaza clipirea ritmica. lasa-ma sa cred ca as putea sa-i spun de momente, de entuziasm si de ura pe care o simt cateodata cand ii gasesc privirea.

  3. admin spune:

    @pandutzu care banc cu gripa? ala cu vezi ca o iei? :D

    @Roxana pentru ca, dupa cum ma stii, nu pot fi profund.

  4. teo spune:

    hmmm…eu ma bucur de existenta ultimului paragraf..deja ma gandeam ca devine usor vulgar totul :D…si oricum, imaginatia mea nu a incetat sa lucreze…multumesc david :D

    stiu eu un fel de banc cu gripa: “Te vreau…te doresc…vreau sa te simt fierbinte, tot mai fierbinte sub atingerea mea…vreau sa te tarasc in pat si sa te fac al meu!

    Cu drag,

    Gripa”

  5. Cristina spune:

    Foarte fain postul! Zau daca nu am crezut ca te-ai apucat de declaratii de dragoste:). Acum, pacat ca word-ul nu-ti impartaseste sentimentul :)

  6. Simona spune:

    Hai totusi sa ne imaginam ca documentul word este tot o metafora!

  7. Tina spune:

    Ma speriasi la “Te cuprind în fanteziile mele È™i nu îți dau drumul până nu te umplu.” @-)Ma bucur ca pana la urma descrie actul creatiei si nu alt act.

  8. Pandutzu spune:

    @david ti-a raspuns teo si pentru mine :D

  9. Catalina spune:

    Mie imi aminteste de SMSul cu Coca Cola.

  10. JorJ spune:

    Frumos . Mai sa plang spre final … noot !

  11. Ana-Maria spune:

    asta e si mai tare decat cea cu gripa:
    “Sint inca in pat, si nu-mi pot lua gindul de la tine, de la noaptea trecuta…. mi-as dori atit de mult sa te strivesc la pieptul meu! In noaptea calda, ai venit la mine pe neasteptate… si ceea ce s-a intamplat a lasat in mine senzatii de neuitat. Ai aparut de nicaieri si, fara sa-ti fie teama sau rusine, te-am surprins atingind trupul meu gol… mi-ai simtit indiferenta si m-ai muscat fara mila, innebunindu-ma… ne-am zvircolit toata noaptea intr-un joc nebunesc! In zori am adormit in sfirsit, obosit… Astazi, cind m-am trezit, te-am cautat indeung, dar nu te-am mai gasit… cearsafurile cazute de pe pat sint singurele martore ale noptii trecute. In noaptea asta ma voi preface ca dorm si …… te voi astepta sa reapari, tzantzar nenorocit”

    foarte frumos textul, cu sau fara ultimul paragraf :)

  12. Anne spune:

    DAvid, azi ii 16 ianuarie. Mai sunt 9 zile si se implineste un an de la faza asta :) Repetam?

  13. Tina spune:

    David, azi e 20 ianuarie. Mai sunt 5 zile :D

  14. Anne-Marie spune:

    Mă dădeam şi eu artistă, Tina. Don`t put pressure on me :)

Leave a Reply