Nu mă deranjează nimic din ceea ce văd pe twitter
Există articole grozave care descriu oamenii din online, relațiile care se formează și boomul de socializare la care a contribuit twitterul din primăvară până acum. Ne-am format găști care mergem la film miercurea, umplem cafenele ori ne strângem pentru seri de jocuri. N-aș putea scrie despre asta mai bine decât cei dinaintea mea și n-am să o fac.
În schimb, vreau să spun de ce twitterul nu mă supără niciodată prin mesajele pe care mi le livrează. Urmăresc 171 oameni momentan. Nu sunt mulți, nici puțini dată fiind politica mea de urmărire. Nu vreau să apăs pe follow până nu cunosc persoana respectivă offline, ori până nu știu că există șanse ca asta să se întâmple. Sigur, există excepții, vreo 20 de conturi dintre cele 171, care ori sunt ale unor companii, ori ale unor siteuri de interes. Dar pe restul de 151 pot spune mândru că am reușit să îi cunosc față în față.
Astfel, văd când intră Oliver în emisie, că Adrian a mâncat o ciocolată în cinci minute, că Dianei îi place să stea mult în apă sau ce mic dejunuri, prânzuri și cine s-au mai luat. Văd că cineva doar aruncă niște vorbe de nervi, pe când altcineva doar zâmbete.
Toate aceste lucruri îmi plac și curios sau nu, mă interesează. Pentru că îi cunosc pe toți acești oameni și nu mă deranjează să le descopr gusturi muzicale ori culinare, recomandări sau păreri legate de aproape orice.
Când există o legătură între tine și avatarurile ce le ai în față, n-ai să mai zici prea des: Uite ce tâmpenii debitează și ăștia.
Nu vreau să ne despărțim
Poți citi, dar mai bine ascultă. Ascultă și observă ce simți când textul este lecturat de o voce aparent doar inocentă. Chiar aceasta, a domnișoarei Anne-Marie. Mulțumesc.
Erosziuni
Mă uit la tine și te urăsc. Mă uit la tine și nu știu ce să-ți zic, cum să te ating. Câteodată avem scânteia aia incredibilă și funcționăm ca și cum ne-am fi născut unul pentru celălalt. Alteori mă uit cu ochi goi la tine, enervându-mă alternativ ba pe tine, ba pe mine. Tu nu schițezi nimic, nu mă ajuți cu nimic, de parcă îți place să mă domini așa prin insensibilitate. Clipești ritmic și sfidător.
Sunt rațional, știu că nu ajungem nicăieri așa. Încerc să-ți spun ceva profund, dar mă simt nevoit să-mi retrag cuvintele la câteva secunde după ce le aud. Încerc să îți spun ceva corect, dar îți dai seama de tentativa forțată și mă obligi, clipind, să revoc existența momentului. Suntem din nou la zero. Zero în chiloți de tablă.
Mai avem momentele noastre. Știi entuziasmul cu care vin la tine imediat după duș. Știi că dușul îmi limpezește mintea. Știi că nu ți-as mai da drumul și te ating plin de vlagă cu buricele degetelor încă îmbibate de apă. Te cuprind în fanteziile mele și nu îți dau drumul până nu te umplu. Nu trebuie să-ți descriu cum mă simt după ce termin. Știi prea bine că simt că exist pentru a face asta cu tine pentru totdeauna. Știi cum încerc să te surprind, să nu îți dau șansa să clipești. Mai am ezitări succinte, așa e. Dar doar pentru a nu simți urmă de regret la final. Știi asta.
De-asta nu înțeleg, dragă document Word, alb de goliciune, cum poți să mă neglijezi în așa fel. Cum te poți holba la mine ore întregi fără să-mi accepți un cuvânt tastat. Cum mă sfidezi cu al tău cursor ce clipește neîntrerupt, parcă repetându-mi: Nu.Scrii.Azi! Te urăsc pagină goală, încă nescrisă.
Apriori
Oana are mare succes cu leapșa ce stârnește autodescrieri sumare, dar incisive. Îmi imaginez că cineva ar vrea să știe trei, patru lucruri despre mine înainte de a ieși doar dacă rendez-vous-ul nostru nu este o întâlnire amicală, ci un pic mai mult. Așa că viitoare posibilă romanță, iată!
1. Nu îmi creez așteptări despre cum o să decurgă întâlnirea. Nu pentru a nu fi dezamăgit, ci de dragul imprevizibilității. Derularea în minte a unor scenarii posibile răpește din farmecul zâmbetului suprins ce aș putea să ți-l fur sau ofer.
2. Am să încerc să râd și să te fac să râzi, chiar dacă mă voi comporta prostește din când în când. Râsul e sănătos.
3. Dacă nu sunt de acord cu tine te contrazic, argumentat.
4. Dacă ceva mă supără suficient de agresiv, cum ar fi lipsa bunului simț din partea unor terți, așteaptă-te să reacționez.
După o discuție cu Lucian
Din când în când ajungi să îți pui suficiente întrebări încât să ai nevoie de o ureche prietenă care să te asculte și să încerce aflarea unor răspunsuri alături de tine. După o discuție cu Lucian am ajuns la următoarele concluzii:
- poți avea impresia că ți-ai definit sistemul propriu de valori, fără să o fi făcut de fapt
- lucruri ce îți pot părea fără importanță într-un plan (dimensiune), pot avea efecte (consecințe) majore în altul
- este posibil și probabil ca înainte de o perioadă de evoluție semnificativă, să existe o perioadă de descreștere
- dacă ceva a mers foarte bine o perioadă lungă de timp, asta nu înseamnă că e musai să meargă în continuare
- cel mai bun moment ca să faci o schimbare este clipa în care simți că ai nevoie de una
- ai grijă totuși să nu faci aceleași lucruri în circumstanțe diferite și să ai impresia că ai făcut o schimbare
- deseori, cel mai ușor este să faci ceva nou într-una dintre dimensiunile pe care le-ai ignorat (fizică/emoțională/spirituală/mentală), dar ideal ar fi să nu ignori niciuna
- gradul de iratibilitate al lucrurilor care îți sunt greu de tolerat acum este într-o creștere continuă cât timp nu acționezi (asupra lor sau asupra ta)
și în final, nu confunda călirea cu sistemul imunitar puternic; o călire bună te protejează de boli – un sitem imunitar puternic le combate cu succes, nu te ferește de ele.
Lecturi de vacanță
Între Crăciun și revelion am citit patru cărți. Cele trei din seria Youth in revolt de C. D. Payne și Interpretarea viselor a lui Freud.
Youth in revolt m-a distrat de minune. Cărțile astea te vor face să râzi. Sunt scrise sub forma unor pagini de jurnal ale unui adolescent de 14 ani ce nu crede că există scop mai suprem decât a fi cu iubirea vieții lui, o fată ce i-a arătat un pic mai multă atenție. Astfel Nick (protagonistul) minte, fură mașini, înscenează moartea prietenului său și dă foc unei clădiri. Dar hei, în dragoste și război totul este permis. Timiditatea specifică unui adolescent nu prea atrăgător, dar spre norocul lui inteligent peste medie, îl determină să își creeze un alter-ego, pe nume Francois Dillinger (referință). Noua personalitate întrupează idealul masculin în viziunea adolescentului: încrezător, rău și irezistibil pentru femei. Când Nick se simte călcat pe coadă sau nu știe cum să reacționeze, Francois salvează situația. Și prin salvează înseamnă că intră în bătăi, devine urmărit de poliție sau seduce femei în vârstă.
C. D. Payne îi atribuie personajului principal un ton direct și sincer, fără ambiguități stilistice ori exagerări semantice. Toate cele trei cărți sunt un deliciu umoristic ce îți va descreți fruntea oricât de pretențios ai fi. Must: citiți-o în engleză.
Freud încearcă să demonstreze că toate visele sunt reprezentări ale unor dorințe neîmplinite și că o analiză în amănunt le poate afla semnificația. Exercițiul de analiză este precedat de înregistrarea în scris a viselor imediat după momentul trezirii din somn (majoritatea viselor sunt uitate în proporție de 50% în primele 5 minute după ce ai deschis ochii). Autorul spune mai departe că prin procesul viselor mintea condensează, deformează și traduce dorințele în limbajul viselor. Aici își intră în rol inconștientul care face legături dintre cele mai ciudate între amintiri și aspirații, rezultând filmele nocturne.
Deoarece este bine să pui la îndoială totul, am încercat și eu exercițiul ăsta. Pot spune că este crunt. Cu un ochi închis, iar celălalt căscând parcă, mi-am notat visele în trei dimineți consecutive. Dintr-unul am reușit să extrag aproape toate ideile, dar în principal pentru că mă așteptam la asta, adormind cu cartea în brațe noaptea trecută. Celelalte două au fost mai amibgue și nu am reușit să fac legături suficient de credibile pentru susținerea teoriei.
Una peste alta, deși într-un limbaj un pic mai științific, lecturarea ei nu este foarte dificilă. Citește-o măcar pentru dragul experimentării pe propria piele.
