Complimente
Imi place sa le spun femeilor ca sunt frumoase. Deoarece am crescut alaturi de sexul opus nu am nicio retinere cand este vorba de rostirea unor cuvinte apreciative sincere. Geo spunea ca aproape orice compliment este interpretat, dar deseori aiurea. Spune-o fara priviri prelungite si zambete pline de subinteles si scapi de povara acestor neintelegeri Geo.
Unele complimente insa ascund incarcari emotionale pe care nu poti sa le neglijezi. Cele mai frumoase cuvinte care mi-au fost repetate sunt Tu ma faci frumoasa. La inceput ramaneam fara cuvinte si doar zambeam la auzirea acestor vorbe. Cu timpul insa incercam cate un comeback cu care sa detensionez atmosfera. Cea mai buna revenire mi se pare ca a fost: Asa-i, prin contrast arati frumoasa pe langa mine. Lectia asta am invatat-o de mic copil. Fii Narcis pentru tine, dar tine minte ca autoironia este o carte sigura catre inima* oricarei femei. De asemenea, in timp am invatat si masura. Fii dispus sa oferi vorbe frumoase, dar fa-o cat mai rar. Vor fi cu atat mai apreciate si cel mai important, crezute. Ideal, aceasta cumpatare va influenta si receptorii, acestia invatand cum sa le primeasca (fara multumesc sec ori nu e adevarat).
In final, desi diagrama de mai jos ascunde un mare adevar pentru ambele sexe, asta nu inseamna ca nu poti sa alimentezi orgolii cu cate un compliment din cand in cand.
*patul
Vremuri bune cand eram june
Zilele trecute imi aminteam de cum eram si ce faceam acum 10-15 ani. Desi am avut o copilarie grozava, stiu ca tot ce imi doream era sa cresc mai repede si sa fiu unul dintre adulti. Ignoram cu desavarsire indemnurile de a ma bucura de varsta pe care o aveam chiar daca auzeam prea des “ehe, ce-as mai vrea sa fiu si eu copil”. Ma bucuram cum puteam mai bine*, dar parca mai misto era de partea lor.
*Sa va spun cu ce-mi ocupam timpul baiet fiind. Alaturi de verisoarele mele, obisnuiam sa desprindem usa sifornierului din dormitorul din mijloc si sa o facem topogan. O rezemam pe pat si o propteam atent de picioarele sifonierului pentru a trai 0.5 secunde de glorie alunecand trei sferturi de metru.
De asemenea, ne vedeam in cativa ani mari afaceristi si ne exersam strategiile de comert. Fiecare dintre noi ne faceam cate un magazin unde ofeream spre vanzare masinute, papusi si alte jucarii. Nascuti pentru vanzari, stiam ca produsele noastre nu trebuie sa fie la indemna oricui. Cu cat ceva este mai rar si greu de obtinut cu atat esti dispus sa platesti mai mult pentru el. Asa ca unul isi facea magazinul sub masa, altul pe sifonier – totul pentru a obliga cumpratorii (tot noi) sa munceasca putin pentru ce aveam de oferit.
In final, o alta pasiune de a mea era sa arunc lucruri de la etaj. De la fotografii care pluteau frumos pana la jucarii cu care sa se joace si copiii din fata blocului. Totul a culminat cu aruncarea telecomenzii de la televizor. Oricum era slabuta din moment ce nu a rezistat impactului cu betonul de la etajul 9. Asta a fost cam cel mai mare secret pe care l-am tinut in copilarie. Cativa ani mai tarziu, cand am fost sigur ca intamplarea este doar hazlie si nu va mai atrage reprosuri, am marturisit.
Acum, inca tinar, dar si cu ceva responsabilitati (facultate, serviciu, casa cat de cat) imi dau seama ca timpul a trecut repede si nu da semne de domolire. Parca mai ieri jucam tara, tara vrem ostasi pe drumul pietruit de la tara, aveam primul sarut sub un nuc intr-un rond inconjurat de sarma ghimpata ori dormeam in corcodusul de deasupra custii cainelui.
Acum insa nu imi doresc sa fiu copil din nou, dar nici cresc mai repede nu vreau.
