Facem o treabă?
e lunguț textul așa că mai bine asculți asta cât citești:
Anul trecut făceam la un seminar fain o comparație între situația politică din state și cea de la noi. Inevitabil, ajungem să discutăm despre promisiuni electorale nerespectate și ani fără progres. Naiv, dar hotărât să îmi suțin ideea am venit cu soluția:
Contract de candidatură
Se încheie următorul acord între:
Subsemnatul Traian Mircea Antonescu, domiciliat la casa lui, posesor al cărții de identitate seria și numărul, în calitate de candidat.
și
Locuitorii orașului x (vorbeam de primării atunci), reprezentați de Echinocțiu Cabal Întâi, președintele Societății Civile (aici mai e de discutat) în calitate de alegători.
Articolul 1 – Obiectul Contractului
1. Obiectul contractului este constiuit din următoarele:
a). Candidatul se obligă a respecta promisiunile electorale făcute pe durata campaniei, acestea găsindu-se anexate prezentului acord sub forma de declarații sub semnătură.
b). Alegătorii au avut datoria de a se prezenta la vot pentru a alege noul Primar General
c). Semnarea prezentului acord de ambele părți este obligatorie pentru validarea voturilor din turul de scrutin ce a determinat rezultatul electoral prezent.
Articolul 2 – Declarații si Garanții
1. Candidatul declară respectarea următoarelor (exemple irelevante):
a). lăsarea bordurilor neschimbate pe toată durata mandatului
b). construirea a trei parcări subterane în zonele centrale ale orașului
c). construirea a 18 spații verzi
d). reamenajarea tuturor parcurilor
e). interzicerea lucrărilor ce afectează traficul pe timpul zilei, cât timp nivelul de zgomot nu depășeste limita admisă pe timp de noapte
f). promisiunea de a nu candida pentru nici o altă funcție (președinție) pe durata mandatului
2. Alegătorii declară respectarea următoarelor:
a). prezența la vot în proprție de minim 51%
Articolul 3 – Nerespectarea acordului
1. Dacă până la încheierea mandatului candidatul nu a îndeplinit toate promisiunile declarate și anexate prezentului contract:
a). Candidatul se obligă a plăti suma de 2 500 000 RON (25 miliarde vechi, sumă exemplu) din fondurile proprii către Societatea Civilă (trebuie discutat unde ajung banii. ar putea fi redistribuite fondurile către asociațiile de locatari)
b). Candidatului îi este interzisă candidatura la orice funcție politică pe termen de 10 ani
c). Un an în închisoare de minmă securitate am mai zis la mișto
Articolul 4 – Situații speciale
1). Încetarea mandatului înainte de termen
a). în caz că partea numită Candidat nu își poate duce la bun sfârșit mandatul pe motiv de boală/accident, atribuțiile și obligațiile sale vor fi transferate unui înlocuitor desemnat prin împuternicirea anexată acordului;
b). Înlocuitorul va fi desemnat la semnarea acestui acord și va declara pe propria răspundere că își asumă acest rol
c). Înlocuitorul își asumă luarea la cunoștință și responsabilitatea măsurilor ce vor fi luate în caz de nerespectare a contractului
Articolul 5 – Durata contractului
1. Prezentul contract este valabil până la:
a). încheierea mandatului, repectând toate promisiunile electorale
b). îndeplinirea clauzelor din Articolul 3
CANDIDAT
ALEGĂTORI
Mă îndoiesc că sunt primul căruia i-a venit ideea acestui acord, dar nici atunci, nici acum, habar n-am dacă a mai fost enunțată de cineva.
Acum, loc de mânării există orișicum că doar de-aia-i lege, să poți să o încalci. Dar cum toți se bat în piept că fac și că dreg, iar mijloacele de manipulare își cunosc perioada de glorie, textul de mai sus are rolul de a-i face pe dragii candidați să fie mai rezervați în declarații. Că o merge, că n-o merge, ar fi bine dacă ar exista.
L.E: cine se prinde de substratul a două cuvinte din primele paragrafe îl câștigă pe-ăsta micu’ (cu precedentul doritor nu m-am mai găsit).
L.E2: am mai alăturat un cuvânt celor două, ca să vă fie mai ușor.
Offtopic și mult mai mișto: în opt luni voi fi unchi și sunt tare bucuros!
Balada zâmbetului
Am fost întrebat odată
Cum zâmbesc la orice dată.
Răspund că am gura lată
Dinți frumoși și multă baftă.
*
Mirat omul îmi mai zice:
Mă, mai bine îmi spui de ce.
Trag un zămbet chiar ferice
Și-ntreb, de ce nu, amice?
*
Să fiu trist, nu mă încântă,
Să-mi fac griji, nu mă ajută.
O duc bine, mintea-mi cântă,
Sper doar să nu fac vreo gută.
*
Măi băiete, ești dement?
Viata-i grea, deloc ușoară
Vezi tu, sunt chiar vehement
Zâmbetul nu-i primăvară.
*
Domnul meu, îți dau dreptate
Viața-i mare greutate
Dar de stau și doar mă plâng
Devin mohorât în gând.
*
În schimb zâmbesc șmecherește,
Iar norocul îmi tot crește.
Și-mi găsesc eu un folos
Nu iau totul prea-n serios.
Am scris-o în 15 de minute, cu un pahar de vin în față. Acum când o recitesc, îmi tot vine să zâmbesc.
Incotro bre? partea a doua
de fundal
Am ajuns să mă întreb dacă ar trebui să lucrezi de la vârsta asta așa serios uitându-mă la semenii mei. Și nu mi s-ar fi părut anapoda dacă în numeroasele noastre întâlniri s-ar fi discutat lejer despre ce se mai întâmplă la serviciu. În schimb, relatările haioase* au fost înlocuite de lamentări. Că e greu, că e mult, că șefii sunt aiurea și mediul rece.
*Apropo de întâmplări haioase, pe vremea când lucram pentru IBM aveam de invitat niște jurnaliști de top la un eveniment. Începător fiind, șefa s-a simțit nevoită să îmi dea totul mură în gură așa că-mi spune: Dragă David, suni pe xulescu si zici <Bună ziua! Mă numesc așa. Vă sun în contextul confirmării participării la evnimentul IBM din data y, locația z, găzduit de domnul aIBieMescu, directorul general IBM România. Ați primit invitația? A fost trimisă prin poștă și e-mail>. Toate bune și frumoase. Nu comentez, pun mâna pe telefon și sun la Marius Tucă:
Ţrrrrrrrrr, ţrrrrrrrrrr:
MT: ALO!
Eu: Bună ziua, David Pripas mă numesc. Va sun din partea IBM România.
MT: Care domne David Pripas?
Eu: De la IBM România.
MT: Așa.
Eu: Vă sun în contextul confirmării participarii la evenimentul din 21 august, de la ….
MT: Ce context domne? Ce e cu limbajul ăsta? Vă sun să-mi spuneți dacă veniți la eveniment. Așa, pe 29 august ?
Eu: Pe 21.
MT: E pe dracu.. sunt în concediu interesați-vă și voi inainte să mă sunați ce p*** mea.
Eu: Multumesc, vacanță placută!
MT: Și eu vă mulțumesc în contextul ăsta.După discuția cu ilustrul om de presă am modificat textul. Amintindu-mi, nu mă supără deloc întâmplarea, ci mă amuză teribil și îi apreciez atitudinea lui Tucă. Fraier am fost eu că am vorbit așa alambicat, indiferent de circumstanțe.
Acum referitor la direcția pe care vrei să ți-o definești ca tânăr/ă profesionist/ă. Eu la 2 ani voiam să fiu popă. La 5-7 mă gândeam să fiu aviator și aveam catch phrase-ul că o să mă însor cu o parașută. Anii următori mi-a fost indusă ideea de a deveni chirurg plastician (de mamă, bunică și mătuși – șmechere doamnele). Cam greu să mă văd doftor când crezul meu e că sângele-i menit să stea în corp. Apoi am văzut Avocatul Diavolului pe videoul VCR (mare piesă de tehnologie la vremea lui) și eram sigur că vreau să mă fac avocat ori procuror. Mai trecură câțiva ani și am văzut What Women Want, cu Mel Gibson. E, de atunci am rămas în zona comunicării (publicitate, pr, consultanță de imagine). Nu doar datorită filmului, ci și unor cărți pe care le-am citit pe vremea aia.
Am ajuns mai mult sau mai puțin în lumea asta cu facultatea, voluntariat și serviciu. Momentan îmi place. Suficient cât să nu caut altceva. În schimb, sunt convins că restul vieții nu am să lucrez în PR. Deci disonanță: acum fac ceva ce mă satisface, dar nu am să continuu în direcția asta.
Eu lucrez din nevoia de disciplină. Nu cea care se învață în armată, deși aceea-i cea mai strașnică (așa mi s-a spus, habar n-am). Vreau să mă pot organiza pe mine și pe alții cât mai bine și unde sunt acum îmi antrenez asta.
Așa că incă mă întreb, cei ce vor să își facă o carieră in domeniul lor de activitate curent sunt condamnați la o viață de suspinat pe umerii amicilor? Sau acum lucrează din același motiv ca mine, doar că se plâng mai des?
Și dacă s-a terminat și melodia odată cu acest post, vă las cu Everybody’s free.
Incotro bre? partea 1
De o lună şi un pic lucrez la Millenium. După o vară frumoasă, trăită hedonist, dar nu lipsită de realizări, anturajul din această agenţie m-a atras. Altele nu.
Amuzându-mă de agitaţia din birou şi încercând să dansez hora invers, mi-a venit să întreb pe forumul facultății mele asta:
Tu știi ce vrei să faci cu viața ta? Fără nici un mișto. Ce vrei să ajungi? Și cum crezi că o să faci asta?
Întrebarea mea a stârnit câteva reacţii printre colegi. Unii au răspuns la bâză, alţii şi-au împărtăşit planurile pe următorii ani. Idei drăguţe una peste alta. La un moment dat, un amic psihedelic s-a gândit că mi s-a luat de viaţă bună şi vreau să mă însor. Amuzat, i-am răspuns:
P-aproape. Nu știu ce s-a-ntâmplat cu mine de-am fost cu mintea-n părți, dar acum vreo 4 săptămâni fusei cu una și-am uitat complet de prezervativ. Treabă bună și frumoasă până să mă sune acu vreo două zile să-mi spună că nu i-a venit. Știți cum se zice că înaintea morții îți trece toată viața prin fața ochilor? E, cam la fel se întâmplă și când primești o veste d-asta. Așa panică rareori simți. Brusc începi să te rogi, să fii umil și impotent. Și poate-ncepi și să te gândești la ce-ar face taică-tu în locul tău, care la vârsta asta era însurat deja.
Mai șezi și mai cugeți la prostiile pe care le-ai făcut și dacă meritară, dacă ai vreun drept asupra femeii ăleia să-i spui să scape de neformatul plod sau dacă poți să-ntorci timpul în vreun fel. Te-ntrebi dacă ți se va schimba viața cu totul și dacă-ti sunt date peste cap toate planurile pe care ți le-ai făcut. Și-ți dai seama: care planuri? Parcă știi așa ce vrei să faci, dar mai mult de-o schiță n-ai în minte. P-urmă stai și te-ntrebi: barem ar fi trebuit să știu pân’ acum toate astea? Dacă nu se-ntâmpla nenorocirea asta lăsam viața să treacă fără nicio treabă așa?
Ei bine, dacă ești norocos ca mine, nu ți s-a întâmplat nici ție ce-am născocit mai sus, ci doar îți venii întrebarea observând câți dintre semeni lucrează deja fără să știe dacă slujba aia chiar vor să o facă acum ori toată viața. Parcă prea repede ne trezim prinși în fluxul rapid al necesității de realizare și ne pierdem dorințele autentice.
Deci ce vrei să faci cu viața ta?
Pe lângă mini stopul respirator provocat mamei (care îmi citeşte blogul, twitterul, forumul) şi râsetele unor amici ce mă cunosc mai bine, am primit câteva răspunsuri mai argumentate după textul ăsta scris la mişto. Dar tot cu planuri de viitor, fără justificări ale stării prezente – dacă acum sunt mulţumiţi de ceea ce fac şi dacă asta îşi doresc toată viaţa.
Revin cu partea a doua şi dezvolt mâine. Acum face vară-mea o prăjeală ce miroase demenţial.
P.S: Cu abdomenele o duc bine. Și Daniela cred.
Ale mele
ascultă ca să citești postul zâmbind
Sunt norocos. Am avut ocazia să întâlnesc mulţi oameni ce mi-au captat interesul şi, ulterior, câştigat recunoştinţa. Spuneam în cuvinte naive că dacă te izolezi continuu poţi rata mult. Nu mi-am schimbat părerea. Să vă explic.
De pe vremea primului sărut la 13 ani – când înţelesesem din Bravo că aşa se pierde virginitatea, iar după ce pupam câte o fată îi dezvăluiam galant surpriza – am avut relaţii alături de câteva fete pe care n-am să le uit vreodată. Prima dintre ele, cu care încă am o relaţie bună, m-a făcut sigur pe mine. O cheamă Mama. Trăsătura asta nu mă va părăsi niciodată. Îmi tot repeta că sunt frumos şi deştept, iar eu îi ziceam că e normal să-mi spună asta, dar mă vede cu alţi ochi. Doza asta de realism alături de încurajările mamei au format un amestec ideal. Nu mă consideram prea frumos şi nu o fac nici acum, dar mai deştept decât alţii da. Aşa că pentru fiecare domnişoară pe care o voiam mă vedeam nevoit să-mi pun mintea la contribuţie.
Cred că majoritatea (noi, băieţii) am avut odată tipa aia care arăta foarte bine şi era dorită de toţi. Norocul meu este că am avut parte de ea când abia îmi făceam curaj să vorbesc cu fete. Mi-am pus mintea la lucru să o surprind cumva şi, deşi nu mi-a ieşit cine ştie ce, domnişoara a râs şi m-a primit în zona ei de comfort. După ea au mai urmat câteva, asigurări că pot.
I'll be your Max
Rătăcit în pubertate am fost prins de calculator. Nu eram băieţaş de mIRC cu bnc, vnc şi alte cc-uri. În schimb pierdeam vremea în lumi virtuale împuşcând terorişti, counter-terorişti sau omorând hoarda din kalimdor. Vreo doi ani m-a ţinut perioada asta şi nu m-am hotărât dacă să o regret sau să-mi amintesc de ea ca plăcută juvenilitate. Zâmbesc când rememorez diverse momente.
Un alt sfat pe care mama mi-l repeta încă din pruncie era să citesc. Coincidenţă, câţiva ani mai târziu a intrat în viaţa mea o domnişoară care avea pasiunea asta. Am fost cu ea. Ne recomandam cărţi, le citeam şi apoi le discutam. Cărţile ei au venit exact când trebuia. Mi-au conturat filtrele şi hrănit imaginaţia alterată de jocuri. Obişnuiam seara să citesc romanele până aproape de final, acesta rezervându-l dimineţii ce urma. În timpul nopţii mintea îmi crea tot felul de scenarii posibile şi îmi amintesc curiozitatea cu care citeam ultimele pagini ale cărţii după ce mă trezeam. Câteodată preferam sfârşitul din vis, alteori din carte.
Nu multe dintre relaţiile ce au urmat au fost importante. Dau vina pe mine, vârstă, dorinţe și nevoi. În schimb, pentru câteva încă am avut de gândit. Şi pe acestea le preţuiesc cel mai mult. Pentru o fată am învăţat constelaţiile, iar pentru alta trucuri de chiromanţie. Şmecherii care şi astăzi mă ajută să primesc zâmbete pline de surprindere. Cele mai frumoase zâmbete.
If you'll be my Mary
Fără să trec prin aceste relaţii nu aş fi David cel de acum. Nu am să uit niciodată fetele de la care am avut ceva de învăţat sau pentru care am învăţat eu ceva, motivat de dorinţa de a le cuceri. Fetele pentru care am muncit îmi rămân cele mai dorite, indiferent de cum am încheiat relaţia. Dar înainte de toate, nu aş fi aşa dacă nu ar fi existat educaţia dată de ai mei şi de bunici.
