Prima este de la Anne-Marie si zice asa:

Go to Wikipedia. Hit “random” or click here. The first random Wikipedia article you get is thename of your band.

Go to “Random quotations” or click here. The last four or five words of the very last quote of the page is the title of your first album.

Go to Flickr and click on “explore the last seven days” or click here. The third picture, no matter what it is, will be your album cover.

Use Photoshop or something similar to put it all together.

Ultimele rânduri cu Use Photoshop și încropește o copertă de album m-au prins. Asta mi-a ieșit:

A doua leapșă este de la Andrei, care zice să povestesc o întâmplare din trafic:

Mă, erau să intre vreo doi în mine azi pentru că habar n-aveau care e treaba cu prioritățile. Niște țărani. Atât am. Dacă o să se întâmple ceva mai memorabil, dar fără daune, am să revin asupra ei.

Dau prima leapșă mai departe Irinei, Oanei, Gabrielei, Tinei și Roxanei.

Să nu îți mai faci griji. Atât.

Acum ceva vreme discutam cu o prietenă despre mândrie și râdeam de cum nu ne mai vedeam vârfurile nasurilor în conversația noastră. Convenim, cum e normal, că nu-i bine să fii prea mândru, dar intervin și spun că eu îmi permit din când în când să fiu mai mult decât trebuie. Domnișoara mă contrazice ironic (Tu? naaaah), iar eu elaborez după cum urmează.

Mândria fără merite juste este clar ceva de prost gust. Însă eu te încurajez să vorbești despre ceea ce tu crezi că te diferențiază de restul lumii, despre ce te pasionează, despre ce ai reușit deja să înfăptuiești și despre ce idealuri ai de gând să cucerești. Să îți spun de ce cred că este important să vorbești despre tine și ceea ce faci.

În primul rând se pot naște oportunități favorabile atât în plan personal cât și profesional. Poți întâlni pe cineva cu interese comune ori pe cineva care crede că ai ceea ce trebuie pentru o colaborare. Poți să îți găsești prieteni ori parteneri pentru proiecte, afaceri.

În al doilea și cel mai important rând, poți să îl întâlnești pe unul mai bun decât tine care să îți dea peste nas. Trebuie să fii convins că întotdeauna există cineva care a făcut mai multe, mai bine, ori care nu e de acord cu tine și ține să te aducă cu picioarele înapoi pe pământ. Să fii adus cu picioarele pe pământ este extraordinar. Devii conștient de tine și îți dai seama că nu ești atât de zmeu pe cât te credeai. Dacă vrei să zbori iar mândru o să încerci să-ți întreci nivelul și să îl depășești pe cel ce ți-a dat peste nas. Prin seriozitate și consecvență ai să reușești, numai că după ceva vreme ai să fii din nou adus cu picioarele pe pământ. Iar și iar.

Ar fi bine să îți dorești ca lucrul ăsta să se întâmple de cât mai multe ori pentru că atunci ai să crești, atunci te dezvolți. Când vrei să devii foarte bun, nu ai cum să o faci fără să te tăvălești un pic pe jos, să te ridici, iar apoi să te scuturi de praf și să îți fixezi un obiectiv și mai măreț.

În tot acest timp este foarte important să nu confunzi autosatisfacția (bravo mă, am reușit) cu autosuficiența (gata, să mai facă și alții că mai au până ajung la valoarea mea) pentru că vei deveni un om mândru, dar atât.

Pe final, ceva haios (click):

Nu-i o gafă uriașă, dar să treacă așa cu vederea parcă nu merită; mai ales când vine din partea unei agenții interactive.

Datele problemei: republika a organizat pe la începutul lui februarie un concurs prin care puteai câștiga câteva premii în schimbul unei definiții foarte votate pentru Social Media. Exista până și regulament.

Totul bun și frumos până acum. Dau de concurs la o prietenă prin facebook, îi citesc definiția, îmi place și o votez. Sunt dus pe  pagină dedicată doar ei unde șoc surpriză… pot să o votez de câte ori vreau. Ce vreau să spun cu asta: fiecare click pe care îl dau pe numele ei îmi este înregistrat ca vot valid. După cum vedeți mai sus, regulamentul nu îmi interzice asta și cum nu există nicio limitare din programare, îmi fac de cap. Scriu o definiție ce îi aparține unei prietene și are ceva însemnătate dacă îi dai credit  (Media socială reprezintă o supă primordială a haosului) și apoi o las cuminte să strângă voturi.

După câteva zile îmi amintesc de concurs și intru să văd cum stau. Media voturilor era de 40-60 per definiție/persoană, mai puțin a unui zmeu care strânsese deja peste 400 de voturi în două-trei zile cu o definiție a la Wikipedia. Îmi dau seama că amicul s-a prins de eroarea republicanilor și profită de ea.

PRIMA GREȘEALĂ DE COMUNICARE

În speranța că nu au postat concursul și l-au uitat acolo, republika trebuia să intervină imediat ce a constatat greșeala și bine ar fi fost să își dea seama de ea rapid. Dacă nu s-au prins, au greșit. Dacă s-au prins și nu au reacționat imediat, au greșit. Concursul era clar că fusese compromis.

Cum reacționez eu: folosindu-mă de o mică unealtă a mac-ului, programez voturi pentru definiția mea, cât să am întotdeauna mai multe decât următorul clasat (cu câteva sute). Așa că din ambiția mea și a urmăritorului meu, până la deadline-ul concursului se strâng câteva mii de voturi, dintre care cel puțin 90% ale noastre (eu vreo 5000, următorul vreo 4000).

A DOUA GREȘEALĂ DE COMUNICARE

15 februarie, deadline-ul. Pagina de votare este înlocuită cu asta:

După cum se observă, oamenii și-au dat seama că au încurcat treaba cu regulamentul și programarea încă de la început și introduc date noi, post factum: De mâine urmează să mă asigur că voturile au fost date corect. Păi stai așa, ce înseamnă voturi corecte că regulamentul după care am jucat nu spune nimic despre asta și ce nu este interzis, este permis, nu?

Cum ar fi fost administrată mult mai ușor mini-criza: Din cauza unor erori de programare din partea noastră, unii participanți s-au putut vota de mai multe ori și deși am uitat să interizcem asta în regulament, nu este corect pentru restul participanților. Am remediat eroarea. Ne cerem scuze și vă invităm să luați parte din nou la concurs până pe 30 februarie. Mulțumim pentru înțelegere.

Greșeala recunoscută este pe jumătate iertată. Nici măcar publicitarii n-ar trebui să uite învățăturile bunicilor și părinților : ).

A TREIA GREȘEALĂ DE COMUNICARE

Imaginea de mai sus a rămas pe homepageul republika.ro ceva vreme. Am ținut numărătoarea pentru primele zece zile ce au depășit deadline-ul inițial de 15 februarie, apoi am uitat. Ce trebuie să faci imediat ce te confrunți cu o criză? Să comunici. Corect și sincer. Ce-a făcut republika? Nu ce trebuia. Păi măi băieți, suntem serioși sau ce facem?

A PATRA GREȘEALĂ DE COMUNICARE

Au dat premiul și s-au lăudat cu asta.

Screenshot-ul de mai sus l-am făcut pe 28 februarie, deci la 13 zile peste deadline. Tot asta găsiți și dacă intrați acum la ei pe site. Acum că i-au șters vre-o mie de voturi băiatului, nu înseamnă că au reparat treaba.

Cum și de ce mi-am băgat nasul

Am scris câteva paragrafe în postul ăsta imediat ce mi-am dat seama de greșeala celor de la republika. A stat în draft de atunci pentru a urmări evoluția situației. Prima oară postul suna așa (copy paste, fără imagini):

Pe republika.ro găsiți un concurs ce sună bine, cu premii faine, dar greșit. De ce greșit? Citiți în continuare.

Conceptul: dă o definiție bună pentru Social Media și poți câștiga un mouse, un background de twitter și un teambuilding cu organizatorii. Invită-ți prietenii să te voteze pentru că va câștiga cea mai votată definiție.

Greșeala: poți să te votezi de oricâte ori vrei. Nici regulamentul (vezi poză) nici scriptul de pe pagină nu îți interzic asta. Normal ar trebui introdusă o limitare de un vot/ip/zi. Este și proxy friendly, așa că pot să mă votez (da, m-am înscris ca să văd dacă se prind de șmecherie sau nu și să văd cum reacționează) de pe un ip diferit de fiecare dată. Dar asta ar învinge scopul experimentului și articolului

Soluția: introdusă o nouă regulă în text – Este permis doar un vot per ip pe zi – ori limitare din scriptul concursului și reînceperea lui, în ambele cazuri.

Până acum, niciuna dintre măsurile de mai sus n-au fost luate. Să vedem.

Și mai zice lumea că PR-ul e degeaba. Aș putea face și o lucrare de licență cu exemplul ăsta.

Au trecut cinci luni de când am reușit să ajung la 100 de flotări consecutive și două luni de la 200 de abdomene. Încrezător și entuziast, am zis să mai depășesc suta și astăzi, când făceam un pic de mișcare. 72 de flotări am reușit până să rămân fără aer pe podea. Deziluzionat, trec și la abdomene: 169. Circumstanțe:

• din vară, de la mers de două ori la sală pe săptămână pe lângă antrenamentul de flotări, am ajuns la două-trei ori pe lună; cauze: răceli mai urâte, serviciu mai solicitant
• de la dormit opt ore pe noapte și mâncat de cinci ori pe zi, am ajuns la cinci-șase ore și două, maxim trei mese pe zi; cauze: insomnii suspecte, răceli mai urâte, serviciu
• de la imunitate și călire grozavă din martie anul trecut până în toamnă, o faringită  a determinat răceli mai dese și un șoc: nu sunt invulnerabil când e vorba de boli

Dar am început să îmi revin.

Concluzii:

• cât timp ai grija de corpul tău și îi oferi un pic mai mult decât are nevoie, crești
• cum nu te îmbeți decât dacă bei, la fel nu ești în formă decât dacă faci sport (continuu)
• bolile există, zi și tu…

Să ne auzim mâncați, dormiți și puternici.

P.S: Sâmbătă am primul curs de parașutism.

LE: Felicitări Mădălina și mulțumesc tuturor pentru participare! Tragerea la sorți, filmată cu iphoneul:

Sâmbăta trecută mi-am petrecut amiaza în preajma unor regi… și a unor bloggeri. Steve McDowell si Richard Dixon au fost de o modestie incredibilă și puteai citi în ochii lor dragostea pentru sportul extraordinar numit rugby. Au avut numai lucruri bune de spus despre România, despre tinerii noștri și potențialul pe care îl avem. M-am simțit cu adevărat onorat să fiu în preajma unor valori atât de mari, reprezentanți ai performanței și reprezentanți ai bunului simț.

Sâmbăta aceasta îmi voi petrece amiaza pe stadionul Arcul de Triumf pentru a urmări întâlnirea naționalei noastre cu Spania și pentru a aplauda fiecare fază sportivă frumoasă, fie că e a noastră sau a adversarilor, pentru că așa se face în rugby. N-ai cum altfel.

Pe site-ul FRR găsești pe la jumătatea paginii un sondaj care întreabă dacă ar fi oportună o mascotă pentru echipa naționalei. Te invit să votezi la ei și să lași un comentariu la mine cu opinia ta, poate chiar și cu o sugestie de mascotă dacă ești de părere că ar fi nevoie de una.

Drept răsplată ai șansa de a câștiga 2 invitații simple la meciul de sâmbătă, pe care am să le ofer prin tragere la sorți joi! Sportul ăsta merită suporteri. Baftă!

Există articole grozave care descriu oamenii din online, relațiile care se formează și boomul de socializare la care a contribuit twitterul din primăvară până acum. Ne-am format găști care mergem la film miercurea, umplem cafenele ori ne strângem pentru seri de jocuri. N-aș putea scrie despre asta mai bine decât cei dinaintea mea și n-am să o fac.

În schimb, vreau să spun de ce twitterul nu mă supără niciodată prin mesajele pe care mi le livrează. Urmăresc 171 oameni momentan. Nu sunt mulți, nici puțini dată fiind politica mea de urmărire. Nu vreau să apăs pe follow până nu cunosc persoana respectivă offline, ori până nu știu că există șanse ca asta să se întâmple. Sigur, există excepții, vreo 20 de conturi dintre cele 171, care ori sunt ale unor companii, ori ale unor siteuri de interes. Dar pe restul de 151 pot spune mândru că am reușit să îi cunosc față în față.

Astfel, văd când intră Oliver în emisie, că Adrian a mâncat o ciocolată în cinci minute, că Dianei îi place să stea mult în apă sau ce mic dejunuri, prânzuri și cine s-au mai luat. Văd că cineva doar aruncă niște vorbe de nervi, pe când altcineva doar zâmbete.

Toate aceste lucruri îmi plac și curios sau nu, mă interesează. Pentru că îi cunosc pe toți acești oameni și nu mă deranjează să le descopr gusturi muzicale ori culinare, recomandări sau păreri legate de aproape orice.

Când există o legătură între tine și avatarurile ce le ai în față, n-ai să mai zici prea des: Uite ce tâmpenii debitează și ăștia.

Poți citi, dar mai bine ascultă. Ascultă și observă ce simți când textul este lecturat de o voce aparent doar inocentă. Chiar aceasta, a domnișoarei Anne-Marie. Mulțumesc.

Erosziuni

Mă uit la tine și te urăsc. Mă uit la tine și nu știu ce să-ți zic, cum să te ating. Câteodată avem scânteia aia incredibilă și funcționăm ca și cum ne-am fi născut unul pentru celălalt. Alteori mă uit cu ochi goi la tine, enervându-mă alternativ ba pe tine, ba pe mine. Tu nu schițezi nimic, nu mă ajuți cu nimic, de parcă îți place să mă domini așa prin insensibilitate. Clipești ritmic și sfidător.

Sunt rațional, știu că nu ajungem nicăieri așa. Încerc să-ți spun ceva profund, dar mă simt nevoit să-mi retrag cuvintele la câteva secunde după ce le aud. Încerc să îți spun ceva corect, dar îți dai seama de tentativa forțată și mă obligi, clipind, să revoc existența momentului. Suntem din nou la zero. Zero în chiloți de tablă.

Mai avem momentele noastre. Știi entuziasmul cu care vin la tine imediat după duș. Știi că dușul îmi limpezește mintea. Știi că nu ți-as mai da drumul și te ating plin de vlagă cu buricele degetelor încă îmbibate de apă. Te cuprind în fanteziile mele și nu îți dau drumul până nu te umplu. Nu trebuie să-ți descriu cum mă simt după ce termin. Știi prea bine că simt că exist pentru a face asta cu tine pentru totdeauna. Știi cum încerc să te surprind, să nu îți dau șansa să clipești. Mai am ezitări succinte, așa e. Dar doar pentru a nu simți urmă de regret la final. Știi asta.

De-asta nu înțeleg, dragă document Word, alb de goliciune, cum poți să mă neglijezi în așa fel. Cum te poți holba la mine ore întregi fără să-mi accepți un cuvânt tastat. Cum mă sfidezi cu al tău cursor ce clipește neîntrerupt, parcă repetându-mi: Nu.Scrii.Azi! Te urăsc pagină goală, încă nescrisă.

Oana are mare succes cu leapșa ce stârnește autodescrieri sumare, dar incisive. Îmi imaginez că cineva ar vrea să știe trei, patru lucruri despre mine înainte de a ieși doar dacă rendez-vous-ul nostru nu este o întâlnire amicală, ci un pic mai mult. Așa că viitoare posibilă romanță, iată!

1. Nu îmi creez așteptări despre cum o să decurgă întâlnirea. Nu pentru a nu fi dezamăgit, ci de dragul imprevizibilității. Derularea în minte a unor scenarii posibile răpește din farmecul zâmbetului suprins ce aș putea să ți-l fur sau ofer.

2. Am să încerc să râd și să te fac să râzi, chiar dacă mă voi comporta prostește din când în când. Râsul e sănătos.

3. Dacă nu sunt de acord cu tine te contrazic, argumentat.

4. Dacă ceva mă supără suficient de agresiv, cum ar fi lipsa bunului simț din partea unor terți, așteaptă-te să reacționez.

Din când în când ajungi să îți pui suficiente întrebări încât să ai nevoie de o ureche prietenă care să te asculte și să încerce aflarea unor răspunsuri alături de tine. După o discuție cu Lucian am ajuns la următoarele concluzii:

• poți avea impresia că ți-ai definit sistemul propriu de valori, fără să o fi făcut de fapt
• lucruri ce îți pot părea fără importanță într-un plan (dimensiune), pot avea efecte (consecințe) majore în altul
• este posibil și probabil ca înainte de o perioadă de evoluție semnificativă, să existe o perioadă de descreștere
• dacă ceva a mers foarte bine o perioadă lungă de timp, asta nu înseamnă că e musai să meargă în continuare
• cel mai bun moment ca să faci o schimbare este clipa în care simți că ai nevoie de una
• ai grijă totuși să nu faci aceleași lucruri în circumstanțe diferite și să ai impresia că ai făcut o schimbare
• deseori, cel mai ușor este să faci ceva nou într-una dintre dimensiunile pe care le-ai ignorat (fizică/emoțională/spirituală/mentală), dar ideal ar fi să nu ignori niciuna
• gradul de iratibilitate al lucrurilor care îți sunt greu de tolerat acum este într-o creștere continuă cât timp nu acționezi (asupra lor sau asupra ta)

și în final, nu confunda călirea cu sistemul imunitar puternic; o călire bună te protejează de boli – un sitem imunitar puternic le combate cu succes, nu te ferește de ele.