Au trecut cinci luni de când am reușit să ajung la 100 de flotări consecutive și două luni de la 200 de abdomene. Încrezător și entuziast, am zis să mai depășesc suta și astăzi, când făceam un pic de mișcare. 72 de flotări am reușit până să rămân fără aer pe podea. Deziluzionat, trec și la abdomene: 169. Circumstanțe:

• din vară, de la mers de două ori la sală pe săptămână pe lângă antrenamentul de flotări, am ajuns la două-trei ori pe lună; cauze: răceli mai urâte, serviciu mai solicitant
• de la dormit opt ore pe noapte și mâncat de cinci ori pe zi, am ajuns la cinci-șase ore și două, maxim trei mese pe zi; cauze: insomnii suspecte, răceli mai urâte, serviciu
• de la imunitate și călire grozavă din martie anul trecut până în toamnă, o faringită  a determinat răceli mai dese și un șoc: nu sunt invulnerabil când e vorba de boli

Dar am început să îmi revin.

Concluzii:

• cât timp ai grija de corpul tău și îi oferi un pic mai mult decât are nevoie, crești
• cum nu te îmbeți decât dacă bei, la fel nu ești în formă decât dacă faci sport (continuu)
• bolile există, zi și tu…

Să ne auzim mâncați, dormiți și puternici.

P.S: Sâmbătă am primul curs de parașutism.

LE: Felicitări Mădălina și mulțumesc tuturor pentru participare! Tragerea la sorți, filmată cu iphoneul:

Sâmbăta trecută mi-am petrecut amiaza în preajma unor regi… și a unor bloggeri. Steve McDowell si Richard Dixon au fost de o modestie incredibilă și puteai citi în ochii lor dragostea pentru sportul extraordinar numit rugby. Au avut numai lucruri bune de spus despre România, despre tinerii noștri și potențialul pe care îl avem. M-am simțit cu adevărat onorat să fiu în preajma unor valori atât de mari, reprezentanți ai performanței și reprezentanți ai bunului simț.

Sâmbăta aceasta îmi voi petrece amiaza pe stadionul Arcul de Triumf pentru a urmări întâlnirea naționalei noastre cu Spania și pentru a aplauda fiecare fază sportivă frumoasă, fie că e a noastră sau a adversarilor, pentru că așa se face în rugby. N-ai cum altfel.

Pe site-ul FRR găsești pe la jumătatea paginii un sondaj care întreabă dacă ar fi oportună o mascotă pentru echipa naționalei. Te invit să votezi la ei și să lași un comentariu la mine cu opinia ta, poate chiar și cu o sugestie de mascotă dacă ești de părere că ar fi nevoie de una.

Drept răsplată ai șansa de a câștiga 2 invitații simple la meciul de sâmbătă, pe care am să le ofer prin tragere la sorți joi! Sportul ăsta merită suporteri. Baftă!

Există articole grozave care descriu oamenii din online, relațiile care se formează și boomul de socializare la care a contribuit twitterul din primăvară până acum. Ne-am format găști care mergem la film miercurea, umplem cafenele ori ne strângem pentru seri de jocuri. N-aș putea scrie despre asta mai bine decât cei dinaintea mea și n-am să o fac.

În schimb, vreau să spun de ce twitterul nu mă supără niciodată prin mesajele pe care mi le livrează. Urmăresc 171 oameni momentan. Nu sunt mulți, nici puțini dată fiind politica mea de urmărire. Nu vreau să apăs pe follow până nu cunosc persoana respectivă offline, ori până nu știu că există șanse ca asta să se întâmple. Sigur, există excepții, vreo 20 de conturi dintre cele 171, care ori sunt ale unor companii, ori ale unor siteuri de interes. Dar pe restul de 151 pot spune mândru că am reușit să îi cunosc față în față.

Astfel, văd când intră Oliver în emisie, că Adrian a mâncat o ciocolată în cinci minute, că Dianei îi place să stea mult în apă sau ce mic dejunuri, prânzuri și cine s-au mai luat. Văd că cineva doar aruncă niște vorbe de nervi, pe când altcineva doar zâmbete.

Toate aceste lucruri îmi plac și curios sau nu, mă interesează. Pentru că îi cunosc pe toți acești oameni și nu mă deranjează să le descopr gusturi muzicale ori culinare, recomandări sau păreri legate de aproape orice.

Când există o legătură între tine și avatarurile ce le ai în față, n-ai să mai zici prea des: Uite ce tâmpenii debitează și ăștia.

Poți citi, dar mai bine ascultă. Ascultă și observă ce simți când textul este lecturat de o voce aparent doar inocentă. Chiar aceasta, a domnișoarei Anne-Marie. Mulțumesc.

Erosziuni

Mă uit la tine și te urăsc. Mă uit la tine și nu știu ce să-ți zic, cum să te ating. Câteodată avem scânteia aia incredibilă și funcționăm ca și cum ne-am fi născut unul pentru celălalt. Alteori mă uit cu ochi goi la tine, enervându-mă alternativ ba pe tine, ba pe mine. Tu nu schițezi nimic, nu mă ajuți cu nimic, de parcă îți place să mă domini așa prin insensibilitate. Clipești ritmic și sfidător.

Sunt rațional, știu că nu ajungem nicăieri așa. Încerc să-ți spun ceva profund, dar mă simt nevoit să-mi retrag cuvintele la câteva secunde după ce le aud. Încerc să îți spun ceva corect, dar îți dai seama de tentativa forțată și mă obligi, clipind, să revoc existența momentului. Suntem din nou la zero. Zero în chiloți de tablă.

Mai avem momentele noastre. Știi entuziasmul cu care vin la tine imediat după duș. Știi că dușul îmi limpezește mintea. Știi că nu ți-as mai da drumul și te ating plin de vlagă cu buricele degetelor încă îmbibate de apă. Te cuprind în fanteziile mele și nu îți dau drumul până nu te umplu. Nu trebuie să-ți descriu cum mă simt după ce termin. Știi prea bine că simt că exist pentru a face asta cu tine pentru totdeauna. Știi cum încerc să te surprind, să nu îți dau șansa să clipești. Mai am ezitări succinte, așa e. Dar doar pentru a nu simți urmă de regret la final. Știi asta.

De-asta nu înțeleg, dragă document Word, alb de goliciune, cum poți să mă neglijezi în așa fel. Cum te poți holba la mine ore întregi fără să-mi accepți un cuvânt tastat. Cum mă sfidezi cu al tău cursor ce clipește neîntrerupt, parcă repetându-mi: Nu.Scrii.Azi! Te urăsc pagină goală, încă nescrisă.

Oana are mare succes cu leapșa ce stârnește autodescrieri sumare, dar incisive. Îmi imaginez că cineva ar vrea să știe trei, patru lucruri despre mine înainte de a ieși doar dacă rendez-vous-ul nostru nu este o întâlnire amicală, ci un pic mai mult. Așa că viitoare posibilă romanță, iată!

1. Nu îmi creez așteptări despre cum o să decurgă întâlnirea. Nu pentru a nu fi dezamăgit, ci de dragul imprevizibilității. Derularea în minte a unor scenarii posibile răpește din farmecul zâmbetului suprins ce aș putea să ți-l fur sau ofer.

2. Am să încerc să râd și să te fac să râzi, chiar dacă mă voi comporta prostește din când în când. Râsul e sănătos.

3. Dacă nu sunt de acord cu tine te contrazic, argumentat.

4. Dacă ceva mă supără suficient de agresiv, cum ar fi lipsa bunului simț din partea unor terți, așteaptă-te să reacționez.

Din când în când ajungi să îți pui suficiente întrebări încât să ai nevoie de o ureche prietenă care să te asculte și să încerce aflarea unor răspunsuri alături de tine. După o discuție cu Lucian am ajuns la următoarele concluzii:

• poți avea impresia că ți-ai definit sistemul propriu de valori, fără să o fi făcut de fapt
• lucruri ce îți pot părea fără importanță într-un plan (dimensiune), pot avea efecte (consecințe) majore în altul
• este posibil și probabil ca înainte de o perioadă de evoluție semnificativă, să existe o perioadă de descreștere
• dacă ceva a mers foarte bine o perioadă lungă de timp, asta nu înseamnă că e musai să meargă în continuare
• cel mai bun moment ca să faci o schimbare este clipa în care simți că ai nevoie de una
• ai grijă totuși să nu faci aceleași lucruri în circumstanțe diferite și să ai impresia că ai făcut o schimbare
• deseori, cel mai ușor este să faci ceva nou într-una dintre dimensiunile pe care le-ai ignorat (fizică/emoțională/spirituală/mentală), dar ideal ar fi să nu ignori niciuna
• gradul de iratibilitate al lucrurilor care îți sunt greu de tolerat acum este într-o creștere continuă cât timp nu acționezi (asupra lor sau asupra ta)

și în final, nu confunda călirea cu sistemul imunitar puternic; o călire bună te protejează de boli – un sitem imunitar puternic le combate cu succes, nu te ferește de ele.

Între Crăciun și revelion am citit patru cărți. Cele trei din seria Youth in revolt de C. D. Payne și Interpretarea viselor a lui Freud.

Youth in revolt m-a distrat de minune. Cărțile astea te vor face să râzi. Sunt scrise sub forma unor pagini de jurnal ale unui adolescent de 14 ani ce nu crede că există scop mai suprem decât a fi cu iubirea vieții lui, o fată ce i-a arătat un pic mai multă atenție. Astfel Nick (protagonistul) minte, fură mașini, înscenează moartea prietenului său și dă foc unei clădiri. Dar hei, în dragoste și război totul este permis. Timiditatea specifică unui adolescent nu prea atrăgător, dar spre norocul lui inteligent peste medie, îl determină să își creeze un alter-ego, pe nume Francois Dillinger (referință). Noua personalitate întrupează idealul masculin în viziunea adolescentului: încrezător, rău și irezistibil pentru femei. Când Nick se simte călcat pe coadă sau nu știe cum să reacționeze, Francois salvează situația. Și prin salvează înseamnă că intră în bătăi, devine urmărit de poliție sau seduce femei în vârstă.

C. D. Payne îi atribuie personajului principal un ton direct și sincer, fără ambiguități stilistice ori exagerări semantice. Toate cele trei cărți sunt un deliciu umoristic ce îți va descreți fruntea oricât de pretențios ai fi. Must: citiți-o în engleză.

Freud încearcă să demonstreze că toate visele sunt reprezentări ale unor dorințe neîmplinite și că o analiză în amănunt le poate afla semnificația. Exercițiul de analiză este precedat de înregistrarea în scris a viselor imediat după momentul trezirii din somn (majoritatea viselor sunt uitate în proporție de 50% în primele 5 minute după ce ai deschis ochii). Autorul spune mai departe că prin procesul viselor mintea condensează, deformează și traduce dorințele în limbajul viselor. Aici își intră în rol inconștientul care face legături dintre cele mai ciudate între amintiri și aspirații, rezultând filmele nocturne.

Deoarece este bine să pui la îndoială totul, am încercat și eu exercițiul ăsta. Pot spune că este crunt. Cu un ochi închis, iar celălalt căscând parcă, mi-am notat visele în trei dimineți consecutive. Dintr-unul am reușit să extrag aproape toate ideile, dar în principal pentru că mă așteptam la asta, adormind cu cartea în brațe noaptea trecută. Celelalte două au fost mai amibgue și nu am reușit să fac legături suficient de credibile pentru susținerea teoriei.

Una peste alta, deși într-un limbaj un pic mai științific, lecturarea ei nu este foarte dificilă. Citește-o măcar pentru dragul experimentării pe propria piele.

Acesta este printre puținele articole în care am să scriu ceva legat de meseria mea. Nu spun nici pe departe că am idei demne de urmat, experiența mea constând doar în doi ani și ceva de activitate într-un ong de profil și câteva slujbe sezoniere în domeniu.

În schimb pot spune că nu aș fi ales altă arie pentru studiile universitare. Unele lucruri ce se învață în facultățile de comunicare ar trebui știute de oricine își dorește să aibă succes scorumnic, fără norocul unor înclinații către știință sau artă.

Mă bucur că am avut șansa de a da nas în nas cu situații în care nu am fost învățat cum să reacționez, dar datorită pregătirii am reușit să fac față. După ce ți-ai tăiat buricele degetelor de vreo zece, douăzeci de ori, până la urmă înveți să toci ceapă ne spunea antrenorul de arte marțiale acum vreo 7-8 ani.

Cât timp ai să lucrezi în ale vorbelor trebuie să fii pregătit de câteva idei preconcepute ce îți pot sta în cale. Pentru că ești un om de comunicare trebuie să reușești să relaționezi cu oricine oricât de antipatic ți-ar fi. Nu există nu-mi place de ăla pentru că e bou. Mai mult, toți vor aștepta asta de la tine, indiferent de experiența pe care o ai. Mulți consideră că un om de comunicare crează branduri doar prin existență, astfel el însuși fiind un brand pe piață. Nu există timp în afara serviciului, esti mereu un om de comunicare ce trebuie să impresioneze. N-ai să poți să te destrăbălezi la petrecerea aia cum făceai în facultate și trebuie să ai un non-verbal excelent. Acestea sunt unele dintre adevărurile parțiale care fac diferența dintre oamenii de PR buni și cei normali.

În experiența mea am învățat și apoi susținut că cel mai important atribut pe care îl poți avea este viziunea de ansamblu. Spus ostentativ, să știi tot ce mișcă. De la relaționări până la evenimente. Indiferent de responsabilitățile care îți revin, ar fi bine să știi cine ce face. Sunt șanse măricele să îți faci treaba destul de bine și dacă te ții de bucățica ta din marele tot, dar n-ai să reușești să îți antrenezi una dintre cele mai importante caracteristici de care dau dovadă marii manageri: proactivitatea. Viziunea de ansamblu si proactivitatea merg mână în mână.

Legat de relaționări, nu există un echilibru perfect de atitudine pe care îl poți învăța altfel decât aruncându-te într-o mare de oameni necunoscuți și interacționând cu ei. Datorită încercărilor mult prea nereușite s-a creat stereotipul blondelor PRiste care se pisicesc excesiv și îți intră intruziv în suflet. Don’t over sell it ar trebui să-ți fie motto. Nici tu nu apreciezi grupurile religioase ce incearcă să îți aducă mântuire veșnică sâmbătă la 8 dimineața în fața ușii.

În final, de ținut minte este că în domeniul ăsta nu ești mincinos cu diplomă și doamne ajută, sper că nici nu vrei.

sursă imagine

p.s: articolul ăsta îl veți găsi și într-o revistă studențească.

Imi place sa le spun femeilor ca sunt frumoase. Deoarece am crescut alaturi de sexul opus nu am nicio retinere cand este vorba de rostirea unor cuvinte apreciative sincere. Geo spunea ca aproape orice compliment este interpretat, dar deseori aiurea. Spune-o fara priviri prelungite si zambete pline de subinteles si scapi de povara acestor neintelegeri Geo.

Unele complimente insa ascund incarcari emotionale pe care nu poti sa le neglijezi. Cele mai frumoase cuvinte care mi-au fost repetate sunt Tu ma faci frumoasa. La inceput ramaneam fara cuvinte si doar zambeam la auzirea acestor vorbe. Cu timpul insa incercam cate un comeback cu care sa detensionez atmosfera. Cea mai buna revenire mi se pare ca a fost: Asa-i, prin contrast arati frumoasa pe langa mine. Lectia asta am invatat-o de mic copil. Fii Narcis pentru tine, dar tine minte ca autoironia este o carte sigura catre inima* oricarei femei. De asemenea, in timp am invatat si masura. Fii dispus sa oferi vorbe frumoase, dar fa-o cat mai rar. Vor fi cu atat mai apreciate si cel mai important, crezute. Ideal, aceasta cumpatare va influenta si receptorii, acestia invatand cum sa le primeasca (fara multumesc sec ori nu e adevarat).

In final, desi diagrama de mai jos ascunde un mare adevar pentru ambele sexe, asta nu inseamna ca nu poti sa alimentezi orgolii cu cate un compliment din cand in cand.

*patul

Zilele trecute imi aminteam de cum eram si ce faceam acum 10-15 ani. Desi am avut o copilarie grozava, stiu ca tot ce imi doream era sa cresc mai repede si sa fiu unul dintre adulti. Ignoram cu desavarsire indemnurile de a ma bucura de varsta pe care o aveam chiar daca auzeam prea des “ehe, ce-as mai vrea sa fiu si eu copil”. Ma bucuram cum puteam mai bine*, dar parca mai misto era de partea lor.

*Sa va spun cu ce-mi ocupam timpul baiet fiind. Alaturi de verisoarele mele, obisnuiam sa desprindem usa sifornierului din dormitorul din mijloc si sa o facem topogan. O rezemam pe pat si o propteam atent de picioarele sifonierului pentru a trai 0.5 secunde de glorie alunecand trei sferturi de metru.

De asemenea, ne vedeam in cativa ani mari afaceristi si ne exersam strategiile de comert. Fiecare dintre noi ne faceam cate un magazin unde ofeream spre vanzare masinute, papusi si alte jucarii. Nascuti pentru vanzari, stiam ca produsele noastre nu trebuie sa fie la indemna oricui. Cu cat ceva este mai rar si greu de obtinut cu atat esti dispus sa platesti mai mult pentru el. Asa ca unul isi facea magazinul sub masa, altul pe sifonier – totul pentru a obliga cumpratorii (tot noi) sa munceasca putin pentru ce aveam de oferit.

In final, o alta pasiune de a mea era sa arunc lucruri de la etaj. De la fotografii care pluteau frumos pana la jucarii cu care sa se joace si copiii din fata blocului. Totul a culminat cu aruncarea telecomenzii de la televizor. Oricum era slabuta din moment ce nu a rezistat impactului cu betonul de la etajul 9. Asta a fost cam cel mai mare secret pe care l-am tinut in copilarie. Cativa ani mai tarziu, cand am fost sigur ca intamplarea este doar hazlie si nu va mai atrage reprosuri, am marturisit.

Acum, inca tinar, dar si cu ceva responsabilitati (facultate, serviciu, casa cat de cat) imi dau seama ca timpul a trecut repede si nu da semne de domolire. Parca mai ieri jucam tara, tara vrem ostasi pe drumul pietruit de la tara, aveam primul sarut sub un nuc intr-un rond inconjurat de sarma ghimpata ori dormeam in corcodusul de deasupra custii cainelui.

Acum insa nu imi doresc sa fiu copil din nou, dar nici cresc mai repede nu vreau.